Călin Georgescu a fost oprit miercuri în trafic și dus la audieri, la Parchetul General din București. Procurorii îl acuză de mai multe fapte grave. Acesta a fost pus sub acuzare, după o audiere de câteva ore.
UPDATE 16:50 Procurorii de la Parchetul General îl acuză oficial pe Călin Georgescu de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și alte acuzații precum iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Georgescu e acuzat și de fals privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere.
„Punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a. Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: – instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p. – comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p. – fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere) – iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002 – promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002 – iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul Parchetului General.
UPDATE: Cristela Georgescu a venit miercuri înconjurată de bodyguarzi la Parchetul General, acolo unde soţul ei este audiat de mai multe ore de către procurori.
„Noi trebuie să avem acest spectacol al cătuşelor. Este pentru noi toţi un test de răbdare, de credinţă, de unitate. Şi, aşa cum spunea Călin, când cunoşti adevărul, poţi sta drept în faţa oricărei minciuni. (…) Noi suntem puternici, pentru că puterea vine de la Dumnezeu. Noi suntem poporul, noi suntem puterea. (…) Dacă privim retrospectiv tot ce s-a întâmplat, de la turul unu până acum, cred că şi un copil poate să tragă o concluzie de bun-simţ”, a spus Cristela Georgescu, citat de Agerpres.