luni, aprilie 13, 2026
12.6 C
București

De ce doarme Bolojan la Palatul Cotroceni şi nu într-o vilă de protocol: Nu mai pierzi în fiecare dimineaţă 30-40 de minute în trafic, nu mai ai cheltuieli cu altă vilă şi nu te pomenesc cetăţenii când ţi se face culoar liber

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a explicat de ce a ales să petreacă şi nopţile la Palatul Cotroceni şi nu într-o vilă de protocol, în cele două luni cât ocupă funcţia supremă în stat. El a invocat considerente care ţin de ”eficienţă”, argumentând că ”nu mai pierzi în fiecare dimineaţă 30-40 de minute în trafic, nu mai ai cheltuieli cu altă vilă şi nu te pomenesc cetăţenii când ţi se face culoar liber”, transmite News.ro.

”În general, preşedintele României lucrează ziua la Palatul Cotroceni şi există nişte locuinţe dedicate, vilele de protocol în zona Lacului Herăstrău. Ştiind că sunt pe o durată limitată, am optat, efectiv, să stau acolo, pur şi simplu din considerente de eficienţă, pentru că nu mai pierzi în fiecare dimineaţă 30-40 de minute în trafic, nu mai ai cheltuieli într-o altă vilă şi nu te pomenesc cetăţenii în intersecţii când ţi se face culoar liber, în timp ce ei stau aşteptând 2-3 minute, 5 minute în plus pentru ca o coloană oficială să treacă”, a explicat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.

El a subliniat că nu doarme ”la locul de muncă”, arătând că Palatul Cotroceni este o clădire mare, care dispune de suficiente spaţii.

”Mie mi se pare că pentru o situaţie de provizorat e o chestiune eficientă şi nu văd o problemă pe tema asta”, a mai spus Bolojan despre decizia sa de a nu ocupa o vilă de protocol.

Ultimele știri

Elon Musk oferă 260 de euro pe zi pentru muncă de acasă: Caută oameni din Europa

Elon Musk a început să caute experți în Italia...

Opoziția din Ungaria revendică victoria electorală. Péter Magyar promite schimbări majore.

Péter Magyar, liderul Tisza, a anunțat victoria opoziției în...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine