joi, septembrie 24, 2026
14.4 C
București

Performanță remarcabilă! O echipă de robotică din Ploiești intră în cursa pentru titlul mondial!


Eastern Foxes, echipa de robotică de la Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești, a intrat în cursa pentru titlul mondial la robotică! Aceștia vor reprezenta România în cadrul competiției mondiale, concurând împotriva celor mai buni din lume din domeniu.

Campionatul Național de Robotică s-a desfășurat în acest weekend, la Pitești, iar elevii ploieșteni au impresionat juriul pe parcursul celor trei zile, conform cotidianului Observatorul Prahovean. În urma rezultatelor spectaculoase, acestora le-a fost decernat prestigiosul premiu Control Award 1. Astfel, au reușit o clasificare excepțională la FIRST Robotics Competition, competiția mondială de la Houston, Texas, SUA.

”După un parcurs excepțional, am demonstrat că pasiunea, inovația și perseverența pot transforma un vis în realitate. Confruntându-ne cu cele mai puternice echipe din țară, am reușit să ne calificăm, prezentând soluții tehnice revoluționare și strategii de joc inovatoare.

Această calificare plasează Eastern Foxes în elita mondială a roboticii, alături de cele mai prestigioase echipe de pe glob. În Houston, vom reprezenta nu doar liceul și orașul nostru, ci întreaga Românie, luptând pentru supremația mondială în robotică!” a declarat echipa de robotică.

Competiția va avea loc între 16 și 19 aprilie 2025, iar pregătirile sunt desfășurare.


Ultimele știri

Ce părere are ministrul Afacerilor Interne despre planurile lui Siegfried Mureșan. Cătălin Predoiu critică Poliția Locală: „Cu mult sub standarde”

Cătălin Predoiu spune că polițiile locale sunt mult sub standardele Poliției Naționale, deși mai bine plătite, și comentează planul lui Mureșan.

George Simion cere din nou suspendarea lui Nicușor Dan. Îl acuză că a ordonat cătușele pentru Călin Georgescu

George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că a ordonat cătușele pentru Călin Georgescu și cere suspendarea președintelui.

Elena Udrea reacționează la sărutul prezidențial de pe pista aeroportului. Ce a observat fosta șefă a Cancelariei lui Traian Băsescu

Elena Udrea a comentat gestul romantic al lui Nicușor Dan surprins pe aeroportul din New York alături de Mirabela Grădinaru.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine