joi, octombrie 1, 2026
11.3 C
București

Ce companii din România vor fi lovite de noile tarife vamale impuse de SUA. ”Vom fi afectați masiv”

Impactul indirect al noilor taxe impuse de SUA poate fi resimțit în diferite sectoare precum industria auto, a mobilei şi cea alimentară, deşi exporturile directe ale României către Statele Unite nu sunt semnificative, a declarat joi directorul al Concordia, Radu Burnete, pentru Agerpres.

Potrivit directorului Concordia, sectoare precum industria auto, a mobilei și a produselor din lemn, articolelor din oțel, fier, dar și a produselor din cauciuc și derivate, cea a echipamentelor industriale și cea alimentară, care fac parte din lanțurile de aprovizionare globale, ar putea fi afectate de majorarea tarifelor vamale, a spus Burnete.  “Vom fi așadar afectați masiv pe canalul comerțului cu țările membre UE, acolo unde expunerea României este foarte ridicată (70% din total exporturi sunt către țări UE), iar partenerii europeni au relații comerciale directe mai ample cu SUA”.

“România a beneficiat semnificativ de pe urma comerțului global, iar impunerea noilor tarife vamale de către Administrația Trump asupra Uniunii Europene nu este o veste bună pentru economia noastră. Prima reacție a pieței locale în urma informațiilor venite din SUA s-a văzut în deschiderea bursei de la București, care a fost pe roșu. Investitorii, cum era de așteptat, sunt îngrijorați și vor să vadă următoarele evoluții, incertitudinea fiind deocamdată cuvântul cheie,” a mai spus Burnete.

El a subliniat că urmează negocieri între partenerii comerciali și vor fi urmărite cu atenție evoluțiile pentru a putea identifica mai bine efectele asupra economiei românești.

“Așteptăm să vedem cum va reacționa piața internațională și cum vor răspunde celelalte state membre ale Uniunii Europene. Este important să existe coordonare între țările membre UE. În acest moment, la Concordia, avem discuții interne cu membrii noștri pentru a calcula impactul acestor tarife. Partea bună a lucrurilor este că suntem membri UE, o piață uriașă pentru noi,” a punctat Radu Burnete.

Donald Trump și-a lansat miercuri războiul comercial total, anunțând ceea ce el a numit ‘tarife reciproce’ la nivel mondial, cu scopul de a face “să renască” industria americană și a pune capăt “jefuirii” Statelor Unite, potrivit Reuters și AFP.

În urma acestui anunț, Bursa de Valori București (BVB) a început în scădere pe toți indicii ședința de joi. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,71%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna o scădere de 0,69%.

Ultimele știri

Grindeanu se vede premier. Singura condiție pe care o pune pentru a accepta mandatul

Sorin Grindeanu spune că își dorește să fie desemnat premier, cu o singură condiție: o majoritate transparentă în Parlament.

Marius Tucă: arestarea lui Călin Georgescu nu e întâmplătoare. „Cineva vrea neapărat să arunce România în aer, după părerea mea”

Marius Tucă spune că arestarea lui Călin Georgescu a fost făcută la comandă și avertizează asupra unei tensiuni periculoase în societate.

Viorica Dăncilă compară dosarul Georgescu cu cel al vaccinurilor. Prejudiciul de la vaccinuri e de o mie de ori mai mare

Viorica Dăncilă compară prejudiciul din dosarul Georgescu cu cel din dosarul vaccinurilor, mult mai mare, și critică măsurile luate împotriva fostului candidat.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine