George Simion și-a prezentat DIPLOMELE de bacalaureat, licență și masterat: Sunt autentice. Reprezintă instituții de învățământ respectabile
„Nu vom lăsa capul jos în fața nimănui pentru că am văzut în ultima perioadă un șir de minciuni în spațiu public și contra-candidatul meu, protejat de diferite interese, am văzut că a venit să-și aducă diploma de bacalaureat. Da, într-adevăr, față de fostul premier al țării, posedă o diploma de bacalaureat. Dar și noi avem și diplome de bacalaureat, și diplome de licență și de… Sunt autentice. Reprezintă instituții de învățământ respectabile din statul român. Eu cred în potențialul creativ al statului român eliberat de paraziti și a poporului român, prin toți reprezentanții săi care își fac cu cinste meseria”, spune George Simion.
Liderul AUR a prezentat diploma de bacalaureat, de licenta, de masterat, precum și certificatul de căsătorie. De asemenea, a prezentat și o adeverință de la școala generală.
Camera de Comerț și Industrie a României a organizat marți, de la ora 12.00, o dezbatere pe teme economice la care au fost chemați candidați care se vor confrunta în turul 2 al prezidențialelor – George Simion și Nicușor Dan. Candidatul indendent Nicușor Dan nu s-a prezentat la această dezbatere.
În urmă cu o zi, Nicușor Dan a venit cu diploma de bacalaureat în dezbaterea de la Digi24.
„Originalul îl am aici. Și putem să ne uităm pe el. (…) Pe verso sunt notele pe care le-am obținut la liceu, mediile pe liceu (în dreapta – n.r), și aici (în stânga – n.r.), la probele pe care le-am dat în momentul în care am susținut proba. Eram la un liceu din Craiova pentru că eram în lotul de matematică. Și de asta n-am dat la Făgăraș și am dat la Craiova”, a precizat Dan.