Gigi Becali și George Simion
Gigi Becali și George Simion

Gigi Becali a lansat un atac vehement la adresa liderului AUR, George Simion, criticându-l pentru declarațiile recente despre fraudarea alegerilor prezidențiale și pentru solicitarea de ridicare a controlului judiciar asupra lui Călin Georgescu și Bogdan Peșchir.

Patronul FCSB și-a exprimat indignarea față de modul în care Simion se poziționează în spațiul public: “Ca să vezi, cerem să-i fie lui Georgescu controlul judiciar anulat. Cerem să fie și al lui Peșchir anulat… Păi cine ești, mă, tu, ca să ceri, mă, tu, mă? Bă, să ai tu grijă ca să nu cumva, cât de curând, să fii tu arestat tu. Cum? Ce-i asta? Domnule, cerem aia, cerem aia, cine ești, bă, tu să ceri de dai și din mâna aia, că ceri tu… că nici mâna aia nu o ai ca lumea, așa” a declarat Becali într-o emsiune, marți, la B1TV.

Deși până recent s-a referit la liderul AUR ca la “un prieten” și “frate mai mic”, Becali și-a schimbat radical atitudinea, condamnând retorica violentă folosită de Simion: “Băi, da’ bagabontule, păi și eu sunt deputat în Parlamentul României, care ți-am adus vreo 4-5% și ție la AUR. Păi tu spui baie de sânge, păi tu chiar crezi că nu mai există instituțiile alea pe care le-ai lăudat tu?”

Becali a continuat cu un avertisment direct referitor la limbajul dur folosit de Simion: “Păi nu mai există instituții ca să te luăm și să te arestăm noi pe tine, cu baia de sânge… ce instigări? Ba jupuit în piața publică, ba acum baie de sânge, dar unde te trezești, mă, în pădure? Bă, asta-i Țara Românească, mă, nu ești în pădurea ta, mă!”

Ieșirea nervoasă a lui Gigi Becali vine în contextul tensiunilor politice crescute după alegerile prezidențiale și al recentei solicitări a lui George Simion de anulare a scrutinului.

Constantinescu Gabriel

Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții....

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *