Cum explică premierul Ilie Bolojan de ce impozitele pe proprietate vor crește de la 1 ianuarie 2026

Premierul Ilie Bolojan a precizat miercuri, într-un interviu pentru ProTV, motivele pentru care impozitele pe proprietate vor crește de la 1 ianuarie 2026, potrivit noului pachet de măsuri fiscale adoptat marți de Parlament, după eliminarea prevederilor declarate neconstituționale.

„În fiecare an de la bugetul central al României s-au transferat către autoritățile locale sume foarte importante, miliarde de euro anual, pe diferite programe: drumuri, școli, spitale, anvelopări de blocuri etc. Nu mai există capacitatea statului de a face aceste transferuri la nivelul la care s-a făcut până acum. Nu mai avem acești bani, pentru că-i împrumutăm”, a declarat miercuri premierul Ilie Bolojan.

Veniturile trebuie să se apropie de cheltuieli, spune Bolojan

Practic, premierul a descris o situație în care veniturile sunt mult mai mici decât cheltuielile și e nevoie de creșterea veniturilor.

„Ca să poată continua investițiile în plan local”, spune Bolojan, „aceste impozite au fost crescute, în așa fel încât, fiind încasate de autoritățile locale, sunt veniturile lor”.

„Ceea ce trebuie să facă ei este să nu le ducă la cheltuieli de personal, să nu le risipească, ci sa asigure cofinanțarea acestor investiții, pentru că guvernul, indiferent cine va fi premierul României și ce partide vor fi în guvernare, nu mai are capacitatea financiară, în anii următori să transfere sume la nivelul la care le-a transferat până acum”, a afirmat acesta.

Cât plătește statul doar pe dobânzi: „Am putea face încă o autostradă”

Premierul a subliniat anumite nereguli în privința colectării taxelor locale.

„Nu este normal ca în multe localități astăzi să ai un grad de încasare a impozitelor locale de 50%, 60%, 70% și în același timp să stai cu mâna întinsă la Guvern să-ți dea bani pentru că tu nu ți-ai făcut treaba. Guvernul dacă ar avea acești bani în vistierie, n-ar fi o problemă, dar Guvernul României îi împrumută de pe piețele internaționale”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul a spus că pentru împrumuturile contractate, statul plătește dobânzi de 11 miliarde de euro doar în acest an.

„Anul viitor vom plăti aproape 12 miliarde de euro și, am mai explicat, valoarea asta reprezintă autostrada Moldovei. Atâta costă! Gândiți-vă că în fiecare an din aceste dobânzi am putea face încă o autostradă, A8, alte autostrăzi care să traverseze Carpații, dacă n-am plăti dobânzi atât de mari și dacă nu am risipi banii”, a mai spus premierul.

Creștere de aproape 80% la impozitul pe locuințe

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat marți, în procedură de urgență, proiectul de lege revizuit privind noile taxe locale care vor intra în vigoare de anul viitor, inclusiv majorarea impozitelor pe proprietate și mașini.

Adoptarea acestui proiect de lege va face ca de anul viitor impozitele pe proprietate la persoanele fizice, la mașini, să fie majorate, a spus premierul.

Proiectul propune calcul impozitelor printr-un mecanism tranzitoriu, până în ianuarie 2027 când se va trece la impozitarea la valoarea de piață, nefiind suficient timp de implementare pâna la începutul anului viitor.

Chiar și-așa, impozitul pe locuințe va crește semnificativ, cu aproape 80%, potrivit unor estimări făcute de Profit.ro. Pentru un apartrament de trei camere din București pentru care impozitul a fost anul acesta de 198 de lei, anul următor proprietarul va datora 355 de lei, arată calculele site-ului de business.

Proiectul de lege propune actualizarea valorilor impozabile din Codul Fiscal de 2,68 ori, indiferent de tipul clădirii (cadre de beton, lemn, etc). Valorile prevăzute acum sunt cele din 2015, dar între timp au fost actualizate cu inflația.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine