vineri, octombrie 9, 2026
16.5 C
București

Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Când intră în vigoare

Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Aceasta a fost adoptată pe 23 decembrie, de Camera Deputaților, după ce a fost pusă în echilibru cu decizia Curții Constituționale a României.  Legea intră în vigoare la un an de la publicarea în Monitorul Oficial.

Actul normativ este așteptat de 14 ani. Conform prevederilor inițiale ale reformei sistemului de pensii, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008.

În prezent, din 2008 și până la intrarea în vigoare a Legii privind plata pensiilor private, declarată constituțională de CCR, normele tranzitorii prevăd două opțiuni pentru încasarea banilor: se poate opta fie între o plată unică, integrală, pe loc, a sumei acumulate, fie pentru plăti lunare egale, eșalonate, pe durata a cel mult 5 ani (cel mult 60 de plăți lunare).

Sistemul pensiilor administrate privat a depășit în noiembrie, după 17 ani de la lansare, pragul de 200 de miliarde de lei al activelor cumulate.

Legea promulgată prevede că, la cerere, contribuabili pot primi maximum 30% din valoarea activului său transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plății pensiilor lunare, care pot fi împărțite pe o perioadă de cel puțin opt ani.

Plata se face până la rambursarea integrală a activului personal deținut de membrul unui fond de plată, iar în cazul în care decesul membrului survine înainte de rambursarea integrală a activului personal, valoarea neîncasată a acestuia se plătește moștenitorilor membrului, sub formă de plată unică.

Pensia se poate încasa și sub forma unei pensii viagere, efectuată în tranșe lunare fixe, calculate actuarial, până la data decesului membrului, beneficiarului sau supraviețuitorului, după caz. Moștenitorii membrului, beneficiarului sau supraviețuitorului au dreptul să primească doar sumele cuvenite și neîncasate de către acesta pentru perioada anterioară decesului, restul activului, daca mai există, rămânând la fondul de plată.

Traseul legii

La CCR proiectul adoptat fusese atacat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și de parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), dar a fost declarat constituțional, cu excepția unui alinia. Este vorba de un amendament inclus de colegii senatori din Comisia de muncă, care ar fi permis ca bolnavii de cancer să fie exceptați de la norma de a încasa o tranșă unică de cel mult 30% din activ.

Proiectul, adoptat inițial pe 16 octombrie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și pus pe traseul legislativ de Ministerul Muncii în luna august în contextul în care elaborarea acestei ultime etape a reformei sistemului de pensii este parte din demersurile pentru aderarea României la Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Termenul asumat oficial de statul român pentru intrarea în OCDE este sfârșitul anul 2026.

Ultimele știri

Ce poți face dacă ți se pare că plătești prea mult la întreținere. Ce documente ai dreptul să ceri administratorului

Avocatul Gelu Pușcaș explică ce poate face un proprietar care crede că plătește prea mult la întreținere și ce acte poate cere.

Grindeanu și Luca Niculescu au spart gheața: urmează prima discuție directă și întâlnire decisivă pentru soarta Guvernului. Ce pune PSD pe masa negocierilor

PSD și premierul desemnat Luca Niculescu se întâlnesc joi. Grindeanu cere ruperea de politicile Bolojan și PNL-USR.

Trump acuză Rusia că „nu spune prea multe” despre ciumă, cum a făcut și China la începutul pandemiei COVID-19

Trump spune că Rusia, la fel ca China la începutul pandemiei, oferă puține informații despre cazurile suspecte de ciumă din Siberia.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine