Românii vor pierde sute de lei după tăierea de la concediul medical. Oamenii sunt revoltați: „Înseamnă pâinea pentru o săptămână”

Concediile medicale intră în vizorul autorităţilor şi al angajatorilor care pot reclama posibilele abuzuri către CNAS sau Ministerul Sănătăţii. De luna viitoare, cei care îşi iau concediu medical nu vor avea prima zi plătită, ceea ce înseamnă pierderi de sute de lei. Măsura a atras deja revolta bolnavilor cronici, mai ales a celor cu afecţiuni oncologice care au nevoie periodic de zile libere pentru monitorizare şi tratament. Asociaţiile de pacienţi atrag atenţia că o zi de concediu neplătită înseamnă pâinea pentru o săptămână, tratamente amânte ori facturi neachitate.

Autorităţile vor ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită pentru a descuraja în acest fel fenomenul certificatelor fictive. Măsura a atras revolta pacienţilor cronici care cer să nu fie incluşi în această măsură.

Potrivit Ministerului Sănătății, de la această măsură vor fi exceptate anumite categorii de persoane, însă nu s-a stabilit dacă vor fi exceptați toți pacienții cu afecțiuni cronice sau doar cu cei cu boli grave.

Neplata primei zile din concediul medical provoacă disperare în rândul asociaţiilor de pacienţi care sunt chemate la discuţii de ministrul Sănătăţii,potrivit A3CNN.

Radu Gănescu, președinte COPAC: Cu siguranță trebuie să avem aceste discuții să vedem exact patalogiile care au nevoie frecvent de servicii medicale și atunci au nevoie de concedii. Vorbim și de patologii cardiovasculare, diabet, oncologie, multe categorii care nu cred că ar trebui să fie afectate. Pot fi pierderi între 150 lei și până la 300 de lei pentru o zi de concediu medical.

Cezar Irimia, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC): Înseamnă pâinea pentru o săptămână, înseamnă un medicament necumpărat, înseamnă o factură neachitată. Noi suntem cei vinovați de problemele cu care se confruntă sistemul, de acele certificate fictive.

Rosalinda Lepădatu,  președintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune: Această zi poate să fie în fiecare lună sau chiar de două ori pe lună, astfel aungem să avem cam două săptămâni de zile neplătite pe an. Nu-i putem pedepsi și să nu-i plătim doar pentru că continuă să muncească.

Lorenzo, pacient: În cazul meu, de exemplu, sunt diagnosticat cu o boală cronică, cardiovasculară, și am nevoie de o zi lunat pentru controalele de monitorizare și pentru rețete.

De la neplata primei zile de concediu nu vor fi însă scutiţi cei cu boli obişnuite. De exemplu, cei care au un salariu minim vor pierde aproape 100 lei, cei care au un venit minim, peste 200 lei, iar cei cu un salariu mediu vor primi mai puţin chiar şi cu 400 lei.

Măsura va intra în vigoare de la 1 februarie şi ar urma să fie aplicată pentru o perioadă limitată de 2 ani.

Anul trecut,  în perioada iulie–septembrie 2025, s-au eliberat cu peste 200.000 de concedii medicale mai putine comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce a generat economii de aproximativ 310 milioane de lei.

Ultimele știri

Românii nu mai pot intra în Marea Britanie fără autorizație de călătorie: Cât costă documentul care le permite accesul în UK

Începând cu 25 februarie 2026, cetățenii români care vizitează...

Manelistul Dani Mocanu lansează o piesă anti-procurori, din arest la domiciliu. I-ar fi „fabricat 11 dosare”

Dani Mocanu, aflat în arest la domiciliu în Napoli,...

AUR îl acuză pe primarul Ciprian Ciucu: „Blochează tot: proiecte, ședințe, informații către consilierii generali”

AUR București acuză partidele din coaliție că transformă Capitala...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine