Groenlanda nu a fost invadată, iar tarifele nu au fost impuse. Acestea sunt lucrurile care nu s-au întâmplat. Am putea spune că ce s-a întâmplat la Davos a fost un succes dacă este să privim doar atât.
Realitatea este că ordinea internațională bazată pe reguli, așa cum o știam cu toții, cel puțin în forma sub care și-a produs efectele după căderea Cortinei de Fier, a luat sfârșit.
Doctrina Monroe, cu modificările și adaptările sale la secolul 21, cu adaosurile provenite din zona tech, precum și cu așa-zisa realiniere către Asia, împreună cu acea carismă tipică președintelui SUA, au produs, în fapt, o ruptură invizibilă (momentan) a interdependențelor socio-economice, politice și securitare dintre Europa și SUA.
Dacă în ultimii 15 ani, cel puțin, Europa a suferit de un Reflex Moro pe scena relațiilor internaționale, fiind o entitate mai degrabă reactivă, la Davos am văzut o Europă sobră, o entitate care pare că s-a trezit la o realitate dictată de alții, dar asupra căreia, se pare, că s-a decis să și-o modeleze de acum înainte.
Fie că vorbim despre discursul președintelui Macron, unde acesta a ținut să aducă aminte despre principiile democrației liberale, despre supremația legii, sau despre încredere în tratatele internaționale, fie că vorbim despre cel al premierului Canadei, Carney, care îndemna puterile mijlocii, așa cum sunt ele percepute în accepțiunea teoriilor ce aparțin studiului relațiilor internaționale, la unitate, un lucru este cert: în aceste zile retorica de escaladare pentru reducerea escaladării nu a mai mers.
Dobândirea încrederii între state este un proces laborios ce poate dura decenii, poate secole, însă încrederea poate să dispară într-o clipă. Ea este însă vitală, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al securității. Nu este greu să înțelegem de ce o panică în piețe poate declanșa o înlănțuire de evenimente ce pot crea o catastrofă similară cu cea din anii 2000 și nici de ce o amenințare, chiar și folosită pe post de negociere, poate cauza rupturi de nereparat între aliați.
Dacă analizăm mișcările din ultimele zile, vedem deja șocuri cauzate pe piețele americane, câteva fonduri de pensii private (unul suedez și unul danez) și-au lichidat activele și s-au retras. Din punct de vedere securitar, cele mai bune dovezi sunt chiar abandonarea statelor europene a companiilor americane de armament ca și primă sursă, dar cel mai bun exemplu a fost întrebarea președintelui Trump la Davos: în cazul în care SUA este atacată, va sări vreun aliat în apărarea sa? Istoria arată că da, clar. Întrebarea și mai importantă intervine în momentul în care, și deja se întâmplă în spatele ușilor închise, dacă vreun stat european este atacat, SUA va sări în ajutorul său?
