Ani de zile, naivii au aplaudat și au vibrat la textele publicate pe rețelele sociale de fostul secretar al Anei Pauker, una dintre cele mai odioase figuri ale comunismului stalinist. S-a dovedit ulterior că, pe rețelele de socializare ale lui Mihai Șora, posta mult mai tânăra sa soție. În ultima perioadă, alt fenomen îngrijorător bântuie platformele digitale: tineri cu dorința de schimbare și aspirații la o viață liberă și frumoasă aplaudă eforturile intelectuale ale inginerului Cristian Tudor Popescu.
Uscat de ura frustrărilor, ca un cocean insuficient irigat, cu ochii vituperând venin clocotit și veșnic supărat pe viața pe care nu o înțelege deloc, fostul premiant al Uniunii Tineretului Comunist s-a metamorfozat în apărătorul valorilor democratice.
A apărut ca o motocicletă rusească fără tobă de eșapament în aburii democrației originale de după căderea comunismului. Figura posomorâtă și vocea certăreață de târgoveț înșelat au creionat imaginea unui răzvrătit, care se așeza bine pe acele vremuri. Lumea voia capitalism și democrație, iar cuvintele meșteșugite ale scriitorașului de ficțiune cădeau pe dorințele oamenilor ca ploaie de vară peste strugurii necopți. Nimeni nu era foarte atent la nuanțele tăioase care ascundeau servilismul abject al noului editorialist mesianic.
Pentru cei care nu cunosc istoria recentă, trebuie explicat contextul: România a făcut primii pași în democrație alături de Frontul Salvării Naționale. În Consiliul FSN se regăseau Ion Iliescu (fostul prieten al lui Nicolae Ceaușescu), Ilie Verdeț (fost premier comunist), Alexandru Bârlădeanu (vice-premier comunist), Corneliu Mănescu (fostul Ministru de Externe al lui Ceaușescu) sau Silviu Brucan (ideologul comunismului). Înaintea primelor alegeri libere, oamenii care se treziseră din vraja Revoluției începeau să ceară, cu voci firave, ca dinozaurii comunismului să nu mai ocupe funcții publice, iar FSN să nu mai candideze.
Tuturor le răspundea ferm și fără dubii tânărul C.T.P., într-un editorial ca o reclamă din Tineretul Liber „Sunt convins că printre membrii Consiliului există oameni de bine; blocarea accesului lor la alegeri ar fi o pierdere pentru noi toți” scria inginerul cu avânt muncitoresc în Tineretul Liber într-o casetă în care fusese introdus și anunțul de susținere al FSN transmis de muncitoarele de la Monetăria Statului, atelierul „email rece”.
Vocile care cereau accelerarea capitalismului erau ponderate și atacate cu energie de Popescu aproape zilnic, în antiteză cu manifestările sale din zilele noastre. Cu ironia unui socialist sofisticat, Popescu a fost una dintre vocile care au blocat retrocedările. Când țărăniștii cereau ca victimele comunismului să primească înapoi pământurile, Popescu înfiera și lua în zeflemea cererea „De ce să se restituie numai țăranilor pământul furat de comuniști și să fie neglijați, exempli gratia, prințul Bibescu (60 000 ha numai in județul Mehedinți), un anume Boșoi (persoană guvernamentală interbelică , posesor al cîmpiei dintre București și Balotești) sau , de ce nu , „ primul agricultor al țării “, care a lăsat și el ceva pămînt fiului său Mihai. Ar fi ce dorit să li se restituie proprietățile , pe care să le muncească împreună cu familiile lor, pentru veșnicie, inchiriind mașini și unelte agricole din fondul de stat”, scria, idolul tinerilor frumoși și liberi, la 28 ianuarie 1990, în Tineretul Liber, ca și când ar fi dorit să se asigure că viitorii baroni locali ai PSD vor avea de unde să se ghiftuiască și nicio retrocedare nu le va răpi din viitoarea bogăție.
Atunci când minerii au descins în București pentru a readuce orașul la setările din fabrică, România a fost șocată de cruzimea și violența evenimentelor. „Moarte intelectualilor”, strigau minerii care au masacrat studenții din Piața Universității. Sute de răniți și șase morți au lăsat în urmă minerii. România era șocată. Singurul care găsea o explicație pentru sânge și violență era Cristian Tudor Popescu. Transferat de la Tineretul Liber la fostul ziar al comuniștilor, Scânteia, denumit pompos Adevărul, prestidigitatorul ciung al cuvintelor simandicoase a găsit explicația: „Comportamentul grupurilor minerești și muncitorești nu a fost, nici nu avea cum să fie pașnic” scria Popescu într-un text prin care scuza minerii și-l mângâia cu reverență pe creștet pe președintele Ion Iliescu.
Așadar, tinerii care sorb cuvintele acestei relicve să-și amintească de faptul că el a fost printre cei care au blocat capitalismul sub stindardul „Nu ne vindem țara!”, a aplaudat scriptic uciderea unor oameni de către mineri sau a susținut, cu voce molcomă, perpetuarea comuniștilor în funcțiile publice în zorii democrației. Exemplele pot să continue la infinit. Regula e simplă: dacă șopârla laudă pe cineva, este clar că are un interes, iar dacă el critică o idee, este evident că ideea este bună.
