joi, octombrie 1, 2026
20.6 C
București

Victorie pentru Trump: Curtea Supremă a SUA a interzis femeile transgender la competițiile sportive

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că statele americane pot interzice participarea femeilor transgender la competițiile sportive feminine în școli și universități. Decizia a fost salutată de fostul președinte Donald Trump și parlamentarii conservatori. Hotărârea a fost redactată de judecătorul Brett Kavanaugh.

Curtea Supremă a SUA a confirmat marți legalitatea interdicțiilor impuse de Idaho și Virginia de Vest privind participarea femeilor transgender la competițiile sportive feminine. Această decizie vine după ce elevi și studenți din cele două state au contestat măsurile restrictive.

Decizia reprezintă o victorie pentru Donald Trump și susținătorii săi conservatori. Aceștia au făcut din participarea persoanelor transgender la sporturi o temă politică centrală.

Donald Trump a scris pe Truth Social: „O VICTORIE URIAȘĂ: Curtea Supremă a Statelor Unite tocmai a decis împotriva participării bărbaților la competițiile sportive feminine. Uau! Asta pune capăt acestei situații ridicole!“

Judecătorii au anulat deciziile instanțelor inferioare care fuseseră favorabile elevilor transgender, stabilind că interdicțiile nu încalcă Constituția SUA sau legislația federală anti-discriminare.

Legile din Idaho și Virginia de Vest clasifică echipele sportive pe baza „sexului biologic” și interzic „elevilor de sex masculin” să participe la echipele feminine. Alte 25 de state au legi similare.

Decizia, luată cu 9 voturi la 0, afirmă că legile nu încalcă Titlul IX privind drepturile civile, care interzice discriminarea în educație „pe criteriul sexului”.

„Statele pot menține competițiile sportive destinate femeilor și fetelor rezervate persoanelor de sex feminin din punct de vedere biologic,” a scris Kavanaugh, conform Reuters.

Administrația Trump a susținut statele în acest litigiu. Idaho și Virginia de Vest susțin că legile asigură o competiție echitabilă, în timp ce criticii le văd ca un atac asupra drepturilor transgender.

Ultimele știri

Nicușor Dan exclude AUR de la guvernare. Condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat

Nicușor Dan va condiționa viitorul premier să nu formeze o coaliție cu AUR, partid aflat în fruntea sondajelor de opinie.

Grindeanu se vede premier. Singura condiție pe care o pune pentru a accepta mandatul

Sorin Grindeanu spune că își dorește să fie desemnat premier, cu o singură condiție: o majoritate transparentă în Parlament.

Viceprimarul din Timișoara s-a lovit de tramvai cu o zi înainte să preia locul lui Fritz. S-a lăsat doar cu pagubă la buget

Viceprimarul Ruben Lațcău ar fi intrat cu mașina într-un tramvai, cu o zi înainte să preia interimatul Primăriei Timișoara de la Dominic Fritz.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine