Cristian Popescu-Piedone a depus o plângere penală împotriva lui Dominic Fritz, după un discurs susținut de acesta la Timișoara. Piedone îl numește „FOSTUL primar al Timișoarei, caporalul Fritz” și construiește atacul în jurul a cinci întrebări pe care le consideră esențiale. El spune că lasă Justiției decizia finală, deși tonul mesajului este extrem de dur.
Cristian Popescu-Piedone a anunțat într-o postare cu accente tăioase că a depus plângere penală împotriva lui Dominic Fritz. Atacul vine după un discurs al fostului primar al Timișoarei, pe care Piedone îl descrie drept „elucubrațiile «pianistului de ocazie»”. Fostul edil susține că a solicitat intervenția instituțiilor competente și că verdictul final trebuie să aparțină Justiției.
Cetățenia lui Fritz, prima întrebare
Primul punct al atacului vizează chiar cetățenia lui Dominic Fritz. Piedone cere autorităților să verifice dacă declarațiile și acțiunile politicianului depășesc limitele discursului politic obișnuit și ajung într-o zonă cu posibile consecințe juridice. Pentru a-și susține poziția, își amintește propriul parcurs prin instanțe: „Eu am fost justițiabil, în două momente grele ale existenței. Într-un caz, Statul și-a admis greșeala și m-a declarat nevinovat, după ce am executat, degeaba, un an de închisoare. În celălalt, a decis că am greșit și mi-a interzis să candidez timp de 3 ani.” Concluzia lui este directă: „Să se pronunțe Justiția și în cazul grofului de import, de la Timișoara, zic.” Piedone ține să sublinieze că nu își arogă rolul de judecător: „Nu dau eu sentințe”, afirmă el.
„Majoritate toxică”, a doua acuzație
A doua țintă a lui Piedone este expresia „majoritate toxică pentru România”, pe care o consideră un factor de polarizare socială. El respinge ceea ce numește o ostilitate față de patriotism, naționalism, familie, Biserică și tradiții. „Democrația presupune să câștigi bătălia argumentelor, nu să transformi milioane de cetățeni în niște ciumați politici numai pentru că au votat altfel”, scrie Piedone. El merge mai departe și face o comparație istorică: „La fel ca înaintașii lor din interbelic.” Practic, Piedone inversează acuzația de radicalizare și o îndreaptă spre cei pe care îi consideră responsabili pentru polarizarea discursului public.
Statul de drept, a treia miză
A treia întrebare se referă la statul de drept. Piedone face o distincție între dreptul de a critica o instituție și contestarea regulilor atunci când o decizie nu convine. În opinia sa, problema reală apare când critica unei hotărâri se transformă în atac la legitimitatea instituției care a emis-o. „Iar dacă fiecare politician declară «pervertit» tot ce nu-i convine, statul de drept ajunge să semene cu un meniu à la carte: alegem numai legile care ne convin”, scrie el. Piedone își invocă din nou biografia: „Am respectat orice decizie a instanțelor, indiferent dacă mi-a convenit sau nu. Nu de alta, dar nu sunt «mai egal» decât ceilalți români și nici nu mă consider astfel.” Una dintre ideile centrale ale postării sale este că „apărătorii Justiției” devin cei mai aspri critici ai sistemului atunci când sentințele nu le sunt favorabile.
Cuvinte precum „revoluție” și „rezistență”
A patra întrebare se leagă de folosirea termenilor „revoluție”, „luptă”, „rezistență” și de eventuala mobilizare a străzii. Piedone admite că acești termeni pot face parte din vocabularul politic, dar atrage atenția că repetarea lor într-un climat tensionat riscă să depășească limitele unei critici pașnice. „Într-o democrație, revoluția poate fi o metaforă electorală; însă nu poate deveni un permis pentru încălcarea legii”, scrie el. Își compară din nou experiența personală cu cea a adversarului: „nu m-ați auzit vreodată să îi chem în stradă, să mă apere, chiar când pe nedrept am fost smuls din familie și trimis după gratii.” Finalul acestui punct vine într-un ton caracteristic lui Piedone: „Se pare că importurile recente au dispensă la orice.”
Memoria Revoluției din 1989
Ultima și cea mai sensibilă întrebare privește folosirea simbolurilor victimelor din Decembrie 1989. Piedone contestă utilizarea sintagmei „Timișoara. Revoluția continuă” în actualul context politic și pune sub semnul întrebării transformarea memoriei celor căzuți într-un argument de legitimare politică. „Memoria celor care au murit în decembrie 1989 a ajuns recuzită de campanie și certificat de bună purtare pentru Dominic Fritz?”, întreabă el. Mesajul continuă într-un registru personal și acid: „Nu mi-aș permite, în viața asta și câtă vreme nu îmi ia Dumnezeu mințile, să mă consider martir. Se pare că agentul de carton își permite.” Pentru Piedone, Revoluția nu trebuie folosită ca decor electoral și nici ca resursă morală transferabilă într-o dispută politică actuală.
Cele cinci întrebări formulate de Piedone conturează, în ansamblu, un rechizitoriu politic la adresa lui Dominic Fritz, care atinge teme precum cetățenia, limbajul politic, statul de drept, mobilizarea stradală și memoria Revoluției. Totuși, Piedone își încheie postarea lăsând, cel puțin formal, decizia finală în sarcina instituțiilor: „Până va decide Justiția ce face cu noul nostru compatriot, eu vă rămân alături, cu bune și rele.”
