luni, octombrie 5, 2026
24.4 C
București

Liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu, anunț înainte de consultările de la Cotroceni: NU îi vom cere lui Nicușor Dan eliberarea lui Călin Georgescu

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat că partidul său nu îi va cere președintelui Nicușor Dan eliberarea lui Călin Georgescu din închisoare. Anunțul vine chiar în ziua consultărilor de la Cotroceni, la care George Simion a refuzat să participe personal.

Petrișor Peiu a făcut precizarea la Antena 3, în timp ce liderul AUR, George Simion, declarase anterior că formațiunea nu va vota niciun guvern până când Georgescu nu iese din spatele gratiilor.

„Acuma intrăm pe poartă. Ceea ce spunem de foarte mult timp, că singura soluție rezonabilă de depășire a acestui blocaj politic este de organizare de alegeri anticipate. E o soluție folosiută de toate democrațiile. Astăzi, în Spania s-au anunțat alegeri anticipate. Nu știam motivul pentru care George Simion nu vine la Cotroceni, știam că nu vine, dar am aflat motivul din presă. Domnul Simion a fost foarte explicit. AUR este un partid solidar, dar fiecare om politic are modalitatea sa de a-și exprima punctul de vedere”, a spus Peiu, la Antena 3.

Simion ocolește Cotroceniul

George Simion a anunțat că nu merge la consultările convocate de Nicușor Dan pentru desemnarea unui nou premier. „Nu voi participa la consultările cu uzurpatorul de la Cotroceni. Nu merită prezenţa mea”, a transmis liderul AUR, luni, precizând că o delegație a partidului va cere totuși alegeri anticipate.

Printr-un mesaj pe TikTok, Simion a explicat mai pe larg poziția sa: „Acum merg spre Bucureşti, dar nu voi participa la consultările cu uzurpatorul de la Cotroceni. Nu merită prezenţa mea. Am însărcinat o delegaţie care să meargă acolo, să transmită un mesaj clar: vrem alegeri anticipate, cât mai repede, şi să oprească uzurpatorul de la Cotroceni spectacolul cătuşelor, să oprească arestările”.

Liderul AUR a ținut să sublinieze că nu există nicio schimbare față de poziția exprimată săptămâna trecută de la tribuna Parlamentului, când anunțase că partidul nu va mai vota niciun guvern atâta timp cât Călin Georgescu, arestat pentru înșelăciune, rămâne în închisoare.

Condiția pusă de Nicușor Dan

Înaintea consultărilor de luni, președintele Nicușor Dan a anunțat că va cere partidelor să nu aducă AUR la guvernare. Șeful statului a explicat motivul într-o conferință de presă recentă.

„Nu dintr-o lipsă de respect faţă de simpatizanţii AUR, ci pentru un mandat pe care cetăţenii mi l-au dat acum un an şi patru luni şi mandatul ăsta spune păstrarea direcţiei pro-occidentale şi o traiectorie financiară fără turbulenţe pentru o stabilizare financiară a României şi, din păcate, cum am văzut în multe manifestări, AUR nu îndeplineşte aceste condiţii”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a adăugat că o eventuală prezență a AUR la guvernare ar afecta relația României cu partenerii externi, atât pe componenta de securitate, cât și în raport cu Uniunea Europeană. „România nu îşi permite asta în momentul ăsta şi ăsta e mandatul pe care cetăţenii mi l-au dat acum un an şi patru luni”, a mai spus președintele.

Petrișor Peiu i-a reproșat lui Nicușor Dan că încalcă Constituția prin încercarea de a stabili cine poate și cine nu poate participa la guvernare. Liderul senatorilor AUR a avertizat că astfel de derapaje constituie o amenințare la adresa democrației și o sfidare a votului exprimat de milioane de români.

Ultimele știri

Strategia lui Sorin Grindeanu, dacă Nicușor Dan va alege să nominalizeze un alt premier din PSD: Eu NU sunt Ilie Bolojan

Sorin Grindeanu spune că nu se opune dacă Nicușor Dan alege alt premier din PSD. Trei nume sunt vehiculate pentru Palatul Victoria.

Nicușor Dan caută al patrulea premier în cinci luni. Kelemen Hunor: „Avem nevoie de un guvern cu puteri depline cât mai repede”

Consultări decisive la Cotroceni pentru un nou premier. PSD îl propune pe Grindeanu, AUR cere anticipate, PNL amenință cu opoziția.

Traian Băsescu propune soluția pentru criza politică. Vrea un premier independent, cu partidele în guvern

Traian Băsescu spune că singura soluție din criza politică actuală este un premier independent, cu partidele în guvern.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine