Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a avertizat că românii trebuie să se pregătească pentru prețuri foarte ridicate la electricitate în iarna și primăvara anului viitor. Oficialul a invocat oprirea reactoarelor de la Cernavodă și prețurile mari ale gazelor din Europa, dar a precizat că sistemul energetic românesc s-a dovedit mai rezilient decât se anticipa.
Avertismentul a fost lansat marți, în cadrul unei conferințe organizate de InvesTenergy, sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Bușoi a explicat că Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă sunt în continuare oprite, iar o repornire nu se întrevede în acest moment. „Încă avem Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă închise și nu avem o perspectivă clară de redeschidere. Cel puțin pe următoarele zece zile prognoza arată foarte îngrijorător, ceea ce prelungește o situație care, cu fiecare zi care rămâne în felul acesta, înseamnă un risc de a crește prețul la electricitate în lunile următoare și care, evident, se adaugă situației generale din Europa, ce arată prețuri foarte ridicate la gaze”, a afirmat secretarul de stat, la o conferință de specialitate, citat de Agerpres.
Discuții la Dublin despre criza prețurilor
Oficialul a menționat că subiectul prețurilor ridicate a fost abordat și la reuniunea informală a miniștrilor Energiei din săptămâna trecută, desfășurată la Dublin, unde România a fost reprezentată chiar de el. „Chestiunea discutată acolo a fost că trebuie să ne pregătim de o iarnă și de o primăvară 2027 cu prețuri foarte mari la electricitate. Nu avem încă direcția definitivă, dar unele lucruri le putem deja spune foarte clar. În primul rând, sistemul energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se așteptau foarte mulți”, a spus Bușoi.
Potrivit secretarului de stat, principala preocupare acum este identificarea unor mecanisme care să stabilizeze prețurile. „Întreaga discuție este cum depășim această criză și cum reușim să generăm prețuri mai stabile pentru măcar marii consumatori industriali, energo-intensivi și marii furnizori”, a explicat el.
Investiții prin PNRR și Fondul pentru Modernizare
Bușoi a vorbit și despre fondurile europene direcționate către sectorul energetic. Peste 800 de milioane de euro au fost deja absorbite prin PNRR pentru proiecte din domeniu, potrivit acestuia.
„Nu este o sumă mare dacă vorbim de peste zece miliarde, cât a însemnat tot PNRR-ul, dar este o sumă semnificativă care a cofinanțat capacități de producție din surse regenerabile, capacități de stocare în baterii, două CET-uri, la Arad și Constanța, care aduc un aport de electricitate, dar rezolvă și termoficarea în aceste două importante municipii, și patru capacități de producție de hidrogen”, a precizat secretarul de stat.
Referitor la Fondul pentru Modernizare, Bușoi a arătat că aproximativ 10 miliarde de euro din totalul de 12 miliarde disponibile au fost deja angajate în diverse proiecte.
Priorități pentru viitorul buget european
Oficialul consideră că investițiile în energie trebuie să rămână o prioritate și în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, pentru perioada 2028-2034. Printre direcțiile pe care le-a indicat se numără digitalizarea, securitatea cibernetică și continuarea contractelor pentru diferență, mecanismul prin care producătorii de energie primesc un preț de referință stabil pentru electricitatea livrată.
Cristian Bușoi a rezumat ulterior declarațiile făcute la InvesTenergy într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.
