joi, octombrie 8, 2026
12.9 C
București

Victoria Stoiciu propune dezincriminarea drogurilor pentru consum propriu. Proiectul controversat transformă pedeapsa cu închisoarea în amendă

Senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu a depus la Senat, alături de Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL) și Cristian Ghinea (USR), un proiect de lege care scoate din categoria infracțiunilor deținerea, cumpărarea și cultivarea de droguri pentru consum propriu.

Măsura s-ar aplica atât drogurilor de risc, cât și celor de mare risc, iar în locul dosarelor penale ar urma să fie aplicate amenzi contravenționale. Inițiatorii susțin că proiectul nu legalizează drogurile, ci redirecționează resursele statului către combaterea traficului.

Proiectul de lege modifică Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și articolul 271 din Codul vamal al României. Victoria Stoiciu a prezentat inițiativa într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, alături de criminologul Vlad Zaha, specializat în politici publice antidrog la universitățile Manchester și Oxford.

„Am depus cel mai mare proiect de lege de revoluționare a legislației drogurilor din istoria României”, a declarat Victoria Stoiciu în videoclip. Senatoarea a explicat, într-o postare pe Facebook, că inițiativa este susținută și de colegii săi Cristian Ghinea și Daniel Fenechiu.

Amenzi în loc de închisoare

„Pe scurt: dacă proiectul trece, deținerea de droguri pentru consum propriu nu se va mai pedepsi cu închisoarea, ca astăzi, ci cu amendă contravențională”, a scris Stoiciu. Ea susține că România a greșit prin faptul că a concentrat lupta antidrog pe consumatori, în loc să vizeze marii traficanți.

Potrivit senatoarei, peste 77% din dosarele DIICOT sunt legate de droguri, iar aproximativ 80% dintre persoanele cercetate sunt consumatori obișnuiți, nu traficanți. „Peste 80% dintre aceste dosare vizează cantități mai mici de 5 grame, media capturii fiind de aproximativ 1 gram”, a precizat Stoiciu, adăugând că numărul condamnărilor pentru consum a crescut de aproape șapte ori într-un deceniu, în timp ce condamnările pentru trafic au stagnat.

Senatoarea consideră că această direcție nu a redus consumul de droguri, ci dimpotrivă, atât consumul, cât și traficul au crescut. În schimb, mulți tineri și adolescenți care ar fi avut nevoie de sprijin medical s-au ales cu dosare penale care le-au afectat viitorul, spune ea.

Stoiciu propune ca procurorii să se concentreze pe combaterea traficului, iar banii proveniți din amenzile contravenționale să finanțeze programele de asistență pentru consumatori. Ea a arătat că, în prezent, raportul dintre sumele cheltuite de poliție pentru acțiuni antidrog și cele alocate programelor de asistență este de 51 la 1 în favoarea represiunii, respectiv 51 de lei pentru pedeapsă și doar 1 leu pentru ajutor, conform datelor din 2024.

De la abordare punitivă la una medicală

Victoria Stoiciu a amintit că, în mandatul său la Cancelaria Prim-Ministrului, s-a ocupat de reorganizarea Agenției Antidrog, scoasă atunci de sub Ministerul de Interne și trecută în coordonarea Cancelariei și a Ministerului Sănătății. Ea consideră că acesta a fost un prim pas către o abordare medicală, nu punitivă, a dependenței de droguri.

„Persoanele dependente de droguri nu sunt infractori, sunt pacienți! Logic, pasul următor este dezincriminarea”, a scris senatoarea pe Facebook.

Ea susține că teama de un dosar penal îi împiedică pe mulți adolescenți consumatori să ceară ajutor și că este posibil ca o parte dintre decesele prin supradoză să se datoreze exact acestei frici de închisoare. Stoiciu a explicat că, în prezent, o persoană ajunsă la spital pentru supradoză riscă să fie anchetată de poliție imediat după internare.

Senatoarea a ținut să clarifice că inițiativa nu înseamnă legalizarea drogurilor. „Deținerea pentru consum rămâne ilegală — devine contravenție și se pedepsește cu amendă. Iar traficul rămâne trafic, cu exact aceleași pedepse, fără nicio schimbare de încadrare”, a mai notat ea pe Facebook, adăugând că „dezincriminarea salvează vieți” și permite statului să lupte cu adevărata problemă, traficul de amploare.

Aplicare retroactivă, fără prag de cantitate

Criminologul Vlad Zaha a explicat, în videoclipul publicat de Stoiciu, că măsura ar urma să se aplice și retroactiv. Persoanele care au fost deja cercetate pentru deținere în scop personal nu ar mai trebui judecate și nici să rămână cu cazierul afectat, potrivit acestuia.

„Măsura pe care o propunem se aplică și pentru trecut. Nimeni care a fost prins în trecut pentru că avea ceva la el, doar pentru el, n-ar trebui să se mai judece sau să aibă cazierul pătat. Nu există niciun prag de cantitate”, a spus Vlad Zaha.

El a precizat că, în lipsa dovezilor de trafic, fapta ar fi automat considerată deținere pentru consum propriu, deci nu ar mai constitui infracțiune. Aceeași logică s-ar aplica și în cazul trecerii frontierei cu o cantitate destinată consumului personal, care nu ar mai fi tratată ca trafic internațional.

Potrivit textului propus, deținerea și alte operațiuni cu droguri pentru consum propriu ar deveni contravenții. Pentru drogurile de risc, amenda ar fi cuprinsă între 1.000 și 1.500 de lei. Pentru cele de mare risc, sancțiunea ar putea ajunge la 3.000 de lei.

Articolul 4 din lege ar urma să sune astfel: „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei”, iar „dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, amenda este de la 1.500 lei la 3.000 lei”.

Procedură de urgență la Senat

Proiectul, înregistrat cu numărul B544/2026, a fost depus la Senat pe 5 octombrie. Senatul este prima Cameră sesizată, iar inițiatorii au cerut adoptarea sa în procedură de urgență.

Deși susțin că inițiativa „nu legalizează niciun drog”, proiectul elimină răspunderea penală pentru mai multe fapte legate de consumul propriu. Pe lângă simpla posesie, din sfera infracțiunilor ar fi scoase și cultivarea, producerea, fabricarea și cumpărarea de droguri pentru consum personal. Măsura ar cuprinde și introducerea sau scoaterea drogurilor din țară, atunci când se stabilește că erau destinate consumului propriu.

În legislația actuală, consumul propriu de droguri de risc se pedepsește cu până la doi ani de închisoare sau cu amendă penală, iar pentru drogurile de mare risc pedeapsa poate ajunge la trei ani de închisoare. Dacă proiectul este adoptat, răspunderea penală pentru aceste fapte ar dispărea complet, rămânând doar amenzi contravenționale: 1.000-1.500 de lei pentru drogurile de risc și 1.500-3.000 de lei pentru cele de mare risc.

Ultimele știri

Marius Lulea rupe tăcerea despre Călin Georgescu. Fostul lider AUR spune că folosirea sa în negocieri politice îi face mai mult rău

Marius Lulea avertizează că folosirea lui Călin Georgescu drept monedă de schimb politic riscă să îi dăuneze, nu să îl ajute.

George Simion amenință din nou cu suspendarea lui Nicușor Dan dacă nu declanșează anticipatele

George Simion amenință cu suspendarea lui Nicușor Dan dacă președintele nu declanșează alegeri anticipate. Mureșan avertizează asupra riscurilor economice.

Brăila are „Monumentul Prostiei”. Sculptura e în formă de infinit și nu are nicio țintă politică

Costel Pătrășcan a dezvelit la Brăila un monument satiric în formă de infinit, dedicat prostiei, fără țintă politică.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine