Cursa pentru Palatul Élysée devine tot mai imprevizibilă, pe măsură ce personalități din afara politicii tradiționale iau în calcul o candidatură. Printre numele vehiculate se numără Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, și Teddy Riner, campion olimpic cu cinci medalii de aur. Obiectivul lor declarat este să ofere o alternativă la o confruntare directă între extrema dreaptă a lui Marine Le Pen și extrema stângă a lui Jean-Luc Mélenchon.
Politicienii moderați din Franța se confruntă cu dificultăți tot mai mari în mobilizarea electoratului. În acest context, persoane din domenii foarte diferite au început să ia în calcul o candidatură la prezidențiale, cu scopul declarat de a evita o confruntare directă între populismul de extremă dreapta și cel de extremă stânga.
Pe lista numelor vehiculate se află Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, un campion olimpic cu cinci medalii de aur, un fost comisar european aflat în conflict deschis cu Elon Musk, dar și foști miniștri, foști premieri și lideri socialiști. Potențialii candidați nu se opresc însă aici: pe listă apar și un bărbat care traversează Franța cu bicicleta, șoferi de Uber cu opinii politice și obișnuiți ai cafenelelor pariziene care comentează actualitatea la o cafea și o țigară.
Un senator din partidul Horizons, formațiunea de centru-dreapta a lui Édouard Philippe, a rezumat starea de spirit generală, referindu-se la dificultățile fostului premier în campanie: „Este clar că francezii nu sunt mulțumiți de oferta politică actuală”.
Nu toți și-au anunțat oficial candidatura, dar numele lor merită urmărite în lunile următoare. Marine Le Pen rămâne una dintre principalele favorite ale dreptei radicale, iar Jean-Luc Mélenchon, liderul stângii radicale, urcă în sondaje.
Lagarde, între zvonuri și declarații ambigue
Christine Lagarde este, de ceva vreme, subiectul speculațiilor despre o eventuală candidatură, iar ultimele luni au adus mai multe semnale care au alimentat aceste zvonuri. Șefa BCE pregătește o autobiografie și a atras atenția în septembrie, când a participat la un eveniment politic în regiunea sa natală, Normandia, unde a luat micul dejun cu stridii și a discutat cu producători de băuturi tradiționale din mere, într-un stil ce amintește de turneele electorale ale politicienilor francezi.
Speculațiile au căpătat greutate luna trecută, când Lagarde a anunțat că va părăsi conducerea BCE pe 7 februarie, pentru a-și recăpăta libertatea de a vorbi public despre politică, nu doar despre politica monetară. „Nu mai pot rămâne neutră”, le-a spus ea jurnaliștilor la Frankfurt. Întrebată miercuri de POLITICO, în cadrul Forumului pentru Pace de la Paris, dacă exclude în continuare o candidatură, Lagarde și-a menținut poziția: „Am spus că vreau să-mi recapăt libertatea de a vorbi și de a mă implica în probleme care nu țin de politica monetară. Asta îmi doresc”.
Susținători ai unei eventuale candidaturi există atât în tabăra de centru, cât și în cea conservatoare, printre ei numărându-se fostul ministru al Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire. Un sondaj comandat recent de POLITICO arată că nivelul de susținere al lui Lagarde este comparabil cu cel al lui Édouard Philippe. Experiența sa, acumulată la conducerea BCE și, anterior, la conducerea Fondului Monetar Internațional în timpul crizei datoriilor suverane din zona euro, ar putea fi un atu pentru o Franță aflată în căutarea redresării finanțelor publice.
Nu toată lumea vede însă lucrurile la fel. Un fost ministru de centru, care a cerut anonimat, a fost tranșant: „Este ruptă de realitate”. El a adăugat, sub formă de întrebare retorică: „Vă puteți imagina că ar înțelege cu adevărat preocupările oamenilor obișnuiți?”
Un judoka cu cinci medalii olimpice, candidat
Dacă francezii își doresc un președinte capabil să-l înfrunte pe Vladimir Putin chiar pe terenul lui preferat, ar putea să se gândească la Teddy Riner. Judoka francez, deținător a cinci medalii olimpice de aur, a surprins opinia publică săptămâna trecută, când și-a anunțat intenția de a candida la președinție. Într-un interviu acordat publicației Le Parisien, Riner, în vârstă de 37 de ani, a precizat că nu se consideră nici de stânga, nici de dreapta.
Deși este una dintre cele mai populare figuri publice din Franța, sportivul nu are experiență politică, nu are sprijinul niciunui partid și mai dispune doar de șase luni pentru a convinge electoratul. Programul său este deocamdată vag: reformarea sistemului de pensii, considerat costisitor, renunțarea la săptămâna de lucru de 35 de ore și creșterea salariilor prin reducerea contribuțiilor sociale plătite de angajatori.
La prima sa apariție de campanie, într-un spital din Seine-Saint-Denis, una dintre cele mai sărace zone ale regiunii pariziene, Riner a declarat vineri că „sănătatea este prioritatea numărul unu”. Născut în Guadelupa și crescut la Paris, fostul campion olimpic intră într-o cursă aglomerată: un sondaj Cluster17 îl creditează cu doar 2% din intențiile de vot în primul tur, deși măsurătoarea a fost făcută imediat după anunțul candidaturii, când alegătorii avuseseră puțin timp să-l evalueze.
Un fost ministru citat de POLITICO consideră totuși că Riner are mai multe calități necesare unui candidat competitiv: este o figură nouă, nu face parte din familia politică a președintelui Emmanuel Macron și ar putea atrage electoratul tânăr. Chiar și statura sa fizică ar putea conta, în opinia aceluiași fost ministru — cu peste doi metri înălțime și aproximativ 140 de kilograme, Riner ar putea impresiona liderii internaționali chiar și dacă ar greși politic. „Aceasta este realitatea raporturilor de putere”, a spus acesta.
Foști demnitari europeni intră în joc
Thierry Breton a avut confruntări răsunătoare cu Ursula von der Leyen și cu Elon Musk, dispute care i-au ridicat profilul public, dar care nu îi garantează câștigarea președinției. A părăsit Comisia Europeană în urmă cu doi ani, pe fondul tensiunilor cu președinta instituției, dar a rămas prezent constant în dezbaterea publică din Franța, unde apare frecvent la televiziune.
Breton, care a publicat recent a 12-a sa carte, a anunțat săptămâna trecută că nu exclude o candidatură, dar așteaptă să vadă dacă va apărea un candidat puternic în zona de centru. Fost ministru al Economiei și Finanțelor în timpul președinției lui Jacques Chirac, el susține că Europa trebuie să-și reducă dependența de Statele Unite, iar pentru Franța propune limitarea îndatorării publice prin reguli stricte introduse în Constituție.
Ca unul dintre arhitecții reglementărilor europene privind platformele digitale, Breton a devenit un adversar declarat al lui Elon Musk, proprietarul rețelei X. Administrația Trump l-a sancționat anul trecut, acuzându-l că ar fi contribuit la un nou val de cenzură digitală. Breton se bucură de sprijinul fostului premier François Bayrou, aliat politic important, dar a cărui popularitate este în prezent în scădere.
Bruno Le Maire nu și-a anunțat oficial candidatura, dar comportamentul său public sugerează o posibilă revenire în prim-planul politicii franceze. Joi, fostul ministru conservator nu a exclus participarea la prezidențiale, cu ocazia prezentării unui document programatic intitulat „Pentru o altă Franță”, care seamănă cu o platformă electorală.
În prezent, Le Maire predă la Universitatea din Lausanne și scrie cărți. Cel mai recent volum, dedicat moștenirii sale politice, nu conține scene erotice — o aluzie ironică la romanul anterior, care atrăsese atenția tocmai prin astfel de pasaje. Fostul ministru face parte și din exclusivistul Rhine Club, grup de personalități europene din politică și economie asociat fostului președinte al BCE, Mario Draghi. Dacă va candida, Le Maire își va construi probabil campania pe experiența economică acumulată în cei șapte ani petrecuți la conducerea ministerului de resort — o experiență care poate fi însă și o vulnerabilitate, din moment ce adversarii săi îl consideră responsabil de creșterea puternică a datoriei publice și îl asociază cu o elită îndepărtată de preocupările oamenilor obișnuiți.
Foști premieri și un socialist veteran
Dominique de Villepin, în vârstă de 72 de ani, încearcă să combine idei de stânga cu eleganța și stilul tradițional al politicii franceze, în speranța că va atrage alegători. Fostul premier din timpul președinției lui Jacques Chirac nu și-a anunțat oficial candidatura, dar și-a înființat propriul partid, „O Franță umanistă”, și a început să strângă susțineri și să contacteze alegătorii. Într-un interviu acordat săptămâna aceasta, De Villepin a spus că vrea să fie pregătit pentru eventualitatea unei candidaturi.
Este cunoscut mai ales pentru discursul din 2003, susținut la Consiliul de Securitate al ONU, când, în calitate de ministru de Externe, a avertizat împotriva intervenției militare americane în Irak. În ultimii ani, popularitatea sa a crescut și datorită opoziției ferme față de războiul Israelului din Fâșia Gaza. Cu toate acestea, sondajele îl plasează în jurul pragului de 1% din intențiile de vot, motiv pentru care mulți analiști cred că ar putea renunța la cursă înainte de a deveni un competitor serios.
Pierre Moscovici nu este candidatul spectaculos căutat de o parte a electoratului francez, dar veteranul socialist a surprins scena politică atunci când a anunțat luna trecută că părăsește Curtea de Conturi Europeană, după mai puțin de zece luni dintr-un mandat de șase ani. Decizia marchează revenirea sa la Paris. La fel ca Lagarde, Moscovici a spus că vrea să-și recapete libertatea de a vorbi deschis, în perspectiva unor vremuri dificile, chiar tragice. Fost comisar european pentru afaceri economice, fost ministru de Finanțe în timpul președinției lui François Hollande și fost șef al Curții de Conturi din Franța, el promite să-și aducă experiența în dezbaterea politică națională, deși nu a prezentat încă o candidatură oficială.
François Hollande a părăsit Palatul Élysée în 2017 cu unele dintre cele mai scăzute cote de popularitate înregistrate vreodată de un președinte francez. Acum, fostul lider socialist, în prezent deputat, consideră că ar mai putea avea o șansă de a reveni în cea mai înaltă funcție din stat și a devenit tot mai activ în teritoriu, participând la evenimente cu profil electoral. El a amânat însă până la sfârșitul anului decizia privind o eventuală candidatură pentru 2027, iar hotărârea sa ar putea depinde de perspectivele lui Raphaël Glucksmann, care a câștigat o competiție internă a taberei de centru-stânga, dar nu a reușit să recupereze distanța față de Mélenchon în sondaje.
Un apropiat al președintelui Emmanuel Macron a descris ironic strategia lui Hollande: „Este ca într-un reality-show de supraviețuire cu celebrități. El crede că, dacă rezistă suficient de mult, ar putea avea o șansă”.
Pentru moment, cursa prezidențială franceză rămâne deschisă. În timp ce extremele politice își consolidează pozițiile, candidații-surpriză încearcă să convingă electoratul că există și o alternativă la confruntarea dintre Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon.
