Protest anti-măsuri COVID. Câteva sute de protestatari s-au strâns în fața Guvernului, în prima zi de stare de alertă. Chiar dacă adunările sunt interzise pe fondul măsurilor de prevenire al infectării cu noul coronavirus, tocmai aceasta a fost tema protestului. Oamenii au strigat că nu mai cred în prezența virusului printre noi și își vor drepturile înapoi.
Protestatarii nu au purtat măşti de protecţie, dar au purtat în schimb pancarte cu mesaje împotriva autorităților.
Manifestația a fost organizată pe Facebook și a fost supravegheată de un efectiv crescut de jandarmi. Militarii au intervenit în cazul a două persoane, considerate agresive, pe care le-au încătușat și condus la secția de poliție. Una dintre persoanele ridicate este Marian „Ceaușescu”, unul din cei mai cunoscuți protestatari anti-PSD.
Două dintre persoanele care au organizat protestul au notificat Primăria Capitalei, care însă a refuzat să emită autorizația.
Organizatorii au cerut ”dovezile cazurilor de coronavirus care stau la baza statisticilor oficiale, precum şi dovezi cu privire la veridicitatea deceselor de C0V1D-I9” şi ”pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile şi Constituţia prin instituirea decretului stării de urgenţă şi a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului”.
Protest anti-măsuri COVID. Ce spun oamenii
”Parlamentarii ar fi trebuit să îşi ceară scuze imediat poporului pe care îl reprezintă şi ale cărui interese trebuia să le protejeze. Cea mai bună cale de a-şi cere scuze ar fi fost moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban şi suspendarea preşedinteui Iohannis pentru abuz în serviciu şi vătămare gravă a drepturilor şi intereselor legitime a cetăţenilor români. Nu a făcut-o. Aşadar, oamenii cer demisia preşedintelui, a guvernului şi sancţionarea parlamentarilor complici la emiterea şi impunerea decretelor şi OUG-urilor ilegale care au încălcat şi confiscat drepturile românilor, permiţând abuzurile din perioada stării de urgenţă”, au transmis organizatorii, potrivit PsNews.
”Cui foloseşte demenţa termometrizării?”, ”Sunt născut în 83, nu vreau ca fiu-mio să trăiască în 84”, ”Imunizare naturală, nu carantină socială”, sunt doar câteva dintre mesajele scrise pe care le-au afișat protestatarii.
„Fiţi responsabili! În mediul online au fost anunţate mai multe evenimente prin care cetăţenii sunt invitaţi să participe la manifestaţii publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 se numără şi aceea de interzicere a organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri în spaţii deschise. Pentru sănătatea dumneavoastră şi protecţia celorlalţi cetăţeni, vă recomandăm să nu participaţi şi să nu răspundeţi la astfel de evenimente”, este comunicatul oficial al Jandarmeriei.
Nu există niciun virus în România.
Covidul este cea mai mare mascaradă iar starea de urgență decretată de un imbecil, este ilegală și neconstituțională!
Imbecilul de la Cotroceni, trebuie să fie arestat pentru ÎNALTĂ TRĂDARE NAȚIONALĂ, atât el cât și guvernul condus de un bozgor bețiv!
De ce trebuie sa avem nevoie de declaratie sa ne deplasam liberi in tara noastra cand in alte tari precum Suedia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Polonia, UK, Germania, etc…acest lucru nici nu este luat in calcul? De ce aceste masuri dictatoriale cand in ROmania nu se indeplinesc conditiile nici macar pt a declara „epidemie”?1000 de morti (si aia cu semnul intrebarii) in 3 luni de zile, nu este nimic iesit din comun. Mureau si in anii trecut zeci de mii si nu mai era nici o problema. Oare am uitat ca se moare si de altceva decat de cap-vid 19? S-ar parea ca virusul este in Europa de vreo 7-8 luni. Pana cand lumea nu a aflat de el, nu mai murea nimeni, nu ne panicam si nu se luau masurile astea exagerate duse pana la isterie. Pe o raza de 20 km, nu am intalnit nici macar un infectat, si chiar daca era, ori era asimptomatic ori avea simptome de raceala comuna (asta inseamna ca poate chiar avea o raceala comuna). In schimb, frica indusa de autoritati…CHIAR UCIDE. S-au inmultit nr cazurilor de AVC (datorita fricii), infarct, cancer, etc. NU este nici un motiv plauzilbil pt aceste masuri supradimensionate si autoritare. Dispozitivul PCR nu este conceput pt a diagnostica bolile infectioase pt ca da pana la 80% de falsuri pozitive. DIn acet motiv, unuii depistati pozitiv azi, maine sunt negativi si peste 3 zile iar sunt pozitivi. Este teatru global.