luni, septembrie 28, 2026
20.1 C
București

Alexandru Rafila speră într-un Crăciun cât mai aproape de normal. Dacă nivelul infectărilor nu crește, nu se așteaptă la restricțiile de la Paște

Alexandru Rafila speră ca sărbătorile de Crăciun să se desfășoare cât mai aproape de normal în condițiile în care nu se așteaptă ca pandemia de coronavirus să se încheie. Ce mai bună măsură care se poate lua încă din această toamnă este vaccinarea antigripală pentru a nu se ajunge în situația ca cele două epidemii să lovească concomitent.

„Sper, ca de Crăciun să nu avem o situaţie foarte, foarte complicată. Cu siguranţă recomandările se vor menţine. Dacă nivelul de îmbolnăvire va fi asemănător cu cel din această perioadă, atunci ne vom putea desfăşura activitatea în parametrii în care o desfăşurăm şi acum, dacă lucrurile se vor înrăutăţi sigur că atunci trecem peste aşa-zisele opinii ale experţilor şi vor trebui luate probabil măsuri administrative care trebuie asumate în acel moment. Nu ştiu vă să spun ce ar însemna asta”, a declarat Alexandru Rafila, duminică, la Digi 24.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății își păstrează totuși optimismul și solicită începerea pregătirilor pentru vaccinarea antigripală. Alexandru Rafila speră ca așa vom trece cu bine de perioada de iarnă.

„Eu nu vreau să pun problema că lucrurile vor evolua într-un mod aşa dramatic, dacă ne pregătim din timp, dacă ne vaccinăm antigripal, pentru că şi asta va condiţiona sezonul rece. Evident că infecţia gripală care se suprapune cu infecţia cu noul coronavirus agravează lucrurile, nu numai la nivel individual, ci şi la nivelul sistemului de sănătate care odată este suprasolicitat de coronavirus şi o suprasolicitare dublată de infecţia virală poate să îl pună în mare pericol”, a completat profesorul Alexandru Rafila.

Ultimele știri

Măsurile lui Siegfried Mureșan pentru ca românii din diaspora să vină acasă. Premierul desemnat spune că banii nu sunt suficienți

Siegfried Mureșan spune că românii din diaspora nu se vor întoarce doar pentru bani, ci pentru un stat funcțional.

Andrea Chiș, propusă la Justiție, atacată public. Chiar fina ei o acuză de „prefăcătorie și minciună”

Fosta judecătoare Adina Daria Lupea o acuză public pe nașa ei, Andrea Chiș, propusă ministru al Justiției, de prefăcătorie și minciună.

Călin Georgescu și Horațiu Potra, în fața judecătorilor. Toate încercările de a opri procesul au eșuat

Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale continuă luni la Curtea de Apel București.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine