vineri, octombrie 9, 2026
14.4 C
București

BUJDUVEANU STELIAN

Stelian Bujduveanu este un tânăr politician care, la doar 27 de ani, a reușit să ocupe un loc în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). În prezent, el este președinte TNL București și liderul grupului PNL din cadrul CGMB.

Bujduveanu Stelian deține un teren intravilan de peste 5.500 mp și un spațiu comercial de 500 mp. Imobilele sunt situate în comuna Mihai Viteazu, județul Constanța, și au fost achiziționate în anul 2008. Pe de altă parte, în 2017, soția lui Bujduveanu Stelian, Antonela Bujduveanu, a cumpărat, prin credit ipotecar pe 30 de ani, un apartament de 65 mp situat în Capitală.

De asemenea, soții Bujduveanu dețin ceasuri și bijuterii în valoare de 20.000 de euro. În plus, ei au în conturi circa 50.000 de lei și puțin peste 1.000 de euro. Cei doi au și datorii – creditul ipotecar de peste 300.000 lei, contractat pentru achiziționarea apartamentului, în 2017.

În anul 2019, Stelian Bujduveanu a câștigat aproape 62.000 de lei. El a încasat 14.000 de lei din indemnizația de consilier general și 48.000 de lei din salariul de jurist la Tehno Consult SRL. Totodată, Stelian Bujduveanu a primit peste 30.000 de lei reprezentând subvenția acordată de APIA. Soția sa, Antonela Bujduveanu, a câștigat în 2019 aproape 123.000 de lei, fiind angajată în cadrul ANRP.

Stelian Bujduveanu s-a căsătorit cu Antonela Parteca în anul 2018. Antonela este fiica lui Antonel Parteca, un cunoscut om de afaceri din Constanța, care deține un hotel în Mamaia. Familia Parteca a ajuns în atenția presei în 2012. Atunci, vărul primar al Antonelei, George Parteca (fiul lui Stere Parteca), și-a pierdut viața după ce a intrat cu bolidul de lux într-un stâlp.

Ultimele știri

Cristian Tudor Popescu vrea să știe de unde are Georgescu bani. „Cu ce bani ai plătit vila cu etaj din Mogoșoaia?”

CTP întreabă de unde are Călin Georgescu vilele din Mogoșoaia, Toscana și Viena și cei 100.000 euro din conturi.

Simion acuză un „mare blat” pentru Guvernul Niculescu: „Va fi votat și de Ilie Bolojan. I-au arătat pisica”

Simion acuză un „mare blat” prin care PSD ar guverna cu Luca Niculescu premier, votat inclusiv de Ilie Bolojan, sub presiunea unei anchete DNA.

BNR explică explozia prețului la euro: De vină sunt politicienii și situațiile din Orientul Mijlociu

BNR a explicat cauzele creșterii bruște a cursului euro, ajuns la un nivel record la începutul lunii octombrie.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine

Articolul precedent
Articolul următor