Majorarea pensiilor cu 40% este constituțională a decis miercuri Curtea Constituțională. Judecătorii instanței de control a legii fundamentale au respins astfel sesizările Guvernului cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care prevăd, printre altele, majorarea cu 40% a punctului de pensie.
Majorarea pensiilor cu 40% este constituțională. În toamna anului trecut, Guvernul, condus atunci de Ludovic Orban, a sesizat CCR în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 – rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, relatează B1TV.
Executivul a argumentat la acea vreme că Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale.
„În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, a transmis Guvernul atunci.
Executivul a mai precizat că parlamentarii „nu au identificat sursele clare de finanţare” a majorării de pensii propuse.
„În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini”, a mai explicat Guvernul.
„Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv al prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli. Totodată, gestionarea contextului economic actual necesită o raportare realistă la situaţia economică internaţională provocată de pandemie şi maximă precauţie în menţinerea echilibrelor bugetare în beneficiul tuturor cetăţenilor”, mai arăta Guvernul la acea vreme.