Viorica Dăncilă rupe tăcerea

Viorica Dăncilă a declarat la Antena 3 că secretarul general al PSD, Paul Stănescu, i-a cerut demisia din fruntea guvernului, în momentul în care aceasta era premier.

„Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Oprișan, Dragoș Benea au avut un plan de a prelua partidul. Mi-au cerut demisia de la șefia PSD după ce a trecut moțiunea de cenzură”, a spus Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă: „Aceștia oameni au contribuit la căderea guvernului”

„Acești oameni, care au contribuit la căderea guvernului Dăncilă, au pus apoi umărul la numirea guvernului Orban 1, la numirea guvernului Orban 2. Nu suspectez un blat, dar poate peste o perioadă vor ieși niște lucruri la iveală”, a adăugat fostul premier, Viorica Dăncilă.

„Am primit asigurări că această moțiune nu va trece. Marcel Ciolacu mi-a arătat calcule că vom avea minimum 241 de voturi. Mi-a garantat cu o zi înainte. Am discutat și la Senat, mi-au garantat că nu există nicio fisură. Mi-am dat seama că am fost trădată din PSD. Marcel Ciolacu a dirijat toate acest lucruri, alături de Simonis. Mai mulți dintre cei care au votat moțiunea au spus că au discutat cu Marcel Ciolacu. Am pierdut guvernarea, au dat jos un guvern și tot ei l-au acuzat pe Liviu Dragnea că a dat jos două guverne. Păi, ei ce au făcut? Au făcut la fel. După ce a trecut moțiunea de cenzură mi-a dat un mesaj că îi pare rău că a trecut moțiunea de cenzură. Ei au avut un plan al lor pentru a prelua partidul și nu a contat nici guvernarea, nici ce au lăsat în urmă”, a mai precizat Viorica Dăncilă.

„A venit Ionel Arsene și mi-a spus că toți sunt strânși și că mă așteaptă să îmi dau demisia din poziția de președinte al PSD.”, a mai declarat Viorica Dăncilă, joi seara, la Antena 3.

Viorica Dăncilă a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că își va lansa în curând o carte-interviu, realizată în colaborare cu jurnalista Marga Nițu. Lucrarea se numește „Dăncilă-Partea ei de adevăr” și prezintă versiunea fostului premier.În dezvăluirile pe care Viorica Dăncilă urmează să le publice zilele viitoare sunt descrise tensiunile din relația cu Liviu Dragnea, fostul lider PSD,  dar și conflictele pe care le-a avut cu actuală conducere a partidului.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *