Ridicarea restricțiilor sanitare nu va fi realizată prea devreme în România, chiar dacă numărul persoanelor infectate scade de la o zi la alta. Pentru a ajunge la o ridicare treptată a acestora, este necesar să se ajungă la procentul necesar de persoane vaccinate, adică 60-70% din populație. Doar așa poate funcționa imunizarea în masă, consideră coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
„Noi am spus și cu alte ocazii: e foarte important ca fiecare persoană care este vaccinată să continue să respecte măsurile de prevenție – să utilizeze masca de protecție, să păstreze distanța fizică și să mențină regulile de igienă.
Trebuie respectat acest lucru pentru o perioadă în care noi să ajungem la acel prag de imunizare colectivă de 60 – 70%. La acel moment, masa de persoane care vor fi protejate va fi suficient de mare încât probabilitatea ca două persoane receptive care au virusul să se întâlnească și să transmită la alții va fi mică.
Asta înseamnă imunitate colectivă. Practic, din 10 persoane, 7 vor fi protejate și probabilitatea ca ele să se întânească cu o persoană neprotejată, receptivă, scade foarte mult. Pe acest principiul funcționează imunizarea colectivă. De la acel moment, putem spune, ținând cont și de rata de pozitivare a cazurilor, putem să începem dacă vreți strategia de ridicare a restricțiilor, și de revenire la normalitate, și de încheiere a acestei pandemii”, a declarat Valeriu Gheorghiță, cu privire la ridicarea restricțiilor sanitare, pentru B1 TV.
Medicul a mai precizat că eficacitatea vaccinului e de peste 95%, dar abia după administrarea celei de-a doua doze.