Fostul președinte Ion Iliescu, care a împlinit miercuri 91 de ani, a anunțat că s-a vaccinat anti-Covid și că se simte bine. Acesta a declarat pentru Realitatea PLUS că nu a avut reacții adverse.
„M-am vaccinat și m-am simțit bine. Nici nu am resimțit ceva după vaccinare. Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”, a anunțat fostul președinte.
Ion Iliescu spune că urmăreşte cu interes ce se întâmplă în PSD şi că ar vrea mai mult de la Partidul Social Democrat.
„Nu aș vrea să fac aprecieri care să influențeze în vreun fel părerea oamenilor și situația din partid. Urmăresc cu interes, mi-aș dori mai mult, dar nu vreau să fac aprecieri. Din păcate nu sunt prezent în activitatea conducerii de partid. De la distanță urmăresc. Doar ce se scrie în presă, nu am o relație nemijlocită cu conducerea actuală și nu vreau să fac aprecieri”, spune Ion Iliescu.
Ion Iliescu a mai precizat că nu este mulţumit de coaliţia de guvernare și că situația în care se află țara „necesita o comunicare mai deschisă între forțele politice și între cetățeni și factorii sociali”.
Desființarea Institutului Revoluției Române, atacată de PSD la CCR. Ion Iliescu beneficiază de existența acestuia
Desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu, a fost atacată la Curtea Constituțională de PSD.
Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat, luni, de Senat, cu 84 de voturi „pentru” şi 54 „împotrivă”. Comisia juridică din Senat a dat raport de admitere. Ulterior, grupul senatorial PSD a formulat o contestație, care a fost înregistrată la Curte, potrivit Digi24.
Desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 au făcut unei legi care a fost retrimisă la dezbatere de președintele României, Klaus Iohannis. Proiectul pentru aprobarea OUG nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989, precum şi pentru abrogarea legii de înfiinţare a institutului a revenit în dezbatere la Senat după ce forma trimisă la promulgare cu titlul „Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989” a făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate, formulată de Executiv, cu obiecţii respinse de CCR, dar şi al unei cereri de reexaminare din partea preşedintelui Klaus Iohannis.