Maratonul de vaccinare din București, la a doua ediție, s-a încheiat luni dimineață. Dacă majoritatea persoanelor au făcut rapelul, organizatorii au observat și o creștere a cererii pentru vaccinul Johnson & Johnson.
Peste 23.000 de persoane au trecut weekendul trecut prin centrele de la Sala Palatului și de la Biblioteca Națională.
„A fost un real succes, pentru că încă 4.600 de persoane s-au prezentat pentru vaccinare”, a spus la Digi24 Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, referindu-se la numărul persoanelor care au venit pentru prima doză a serului.
Maratonul de vaccinare din București, la a doua ediție, s-a încheiat luni. 2.200 dintre persoanele care s-au prezentat au făcut prima doză cu vaccinul Pfizer, iar 2.400 au făcut vaccinul în doză unică produs de Johnson & Johson.
Peste 20.000 de oameni care au participat la primul maraton de vaccinare de acum 3 săptămâni au venit de asemenea să facă rapelul.
„Orice persoană vaccinată înseamnă un succes. Nu am stabilit o țintă, dar cifrele sunt impresionante”, a spus Jinga.
Viorel Jinga a precizat că nu au fost înregistrare efecte secundare grave.
Cei care au făcut acum prima doză pot merge la orice centru de vaccinare pentru rapel, fără programare, doar cu buletinul, au comunicat autoritățile.