Noi obligații pentru vânzătorii de produse alimentare proaspete, stabilite de ANPC. Au intrat în vigoare de marți

Produsele alimentare neambalate trebuie obligatoriu să fie însoțite de etichete despre prezența substanțelor care pot provoca alergii sau intoleranță. Obligația producătorilor și comercianților a intrat în vigoare de marți, anunță Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorilor.

Comercianții de produse vrac au obligația să afișeze la loc vizibil aceste informații, transmite ANPC.

Produsele alimentare neambalate (ex. produsele vrac) vor avea începând de azi, în mod obligatoriu, informații privind prezența unor substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranță, potrivit unui ordin ANPC publicat în Monitorul Oficial.

Informațiile trebuie să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere/oferire a produselor alimentare nepreambalate sau, în cazul comercializării la distanță, înaintea achiziționării acestora.

De asemenea, „informațiile trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografic”, potrivit ANPC.

Pentru produsele alimentare nepreambalate vândute prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanță (online), informațiile privind substanțele/produsele care pot cauza alergii sau intoleranță figurează pe suportul de vânzare la distanță, pe eticheta de preț sau ambalajul de transport, precum și în orice material informativ.

ANPC precizează că produsele alimentare nepreambalate sunt acele produse alimentare în vrac sau turnate care nu sunt supuse operaţiunii de preambalare şi care, pentru a fi comercializate, sunt măsurate şi cântărite în prezenţa consumatorului.

Ultimele știri

Senatul majorează vârsta minimă pentru jocuri de noroc. Restricții severe pentru publicitatea online

  Senatul a votat două proiecte legislative menite să protejeze...

Prima mică victorie a lui Ciucu: După 2 blocaje, are undă verde să intre în cursa pentru Forumul Orașelor

Primarul Ciprian Ciucu a obținut, după trei încercări, aprobarea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine