Raluca Turcan, supărată că a fost prezentată ca un “monstru”: Sunt marcată doar de bună credinţă. Pot să calculez şi cât costă 10 ouă

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a acuzat, joi, jurnaliştii că i-au denaturat declarația privind salariul minim dintr-o conferinţă de presă susţinută miercuri, arătând că a răspuns cu bunăvoinţă tuturor întrebărilor, iar, la televizor, a fost prezentată ca un “monstru”.

În conferinţa de presă de miercuri, jurnaliştii au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care, marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă.

“Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus”, a răspuns Raluca Turcan.

Joi, jurnaliştii au întrebat-o dacă ştie cât costă un kilogram de roşii şi 10 ouă.

“Să ştiţi că am urmărit transpunerea dialogului meu cu dumneavoastră de ieri şi realmente v-am arătat toată preţuirea mea şi seara, la televizor, m-am regăsit într-un monstru care este total indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Eu o să vă răspund, dar e nefiresc ca dumneavoastră să vă comportaţi cu mine, ca om care sunt marcată doar de bună credinţă să schimb lucrurile în bine în ţara asta, în felul în care o faceţi”, a spus Raluca Turcan.

„Pot să vă calculez şi cât costă 10 ouă, dacă un ou costă între 60 de bani şi un leu. Dar, pe fond, cred că avem cât mai multe lucruri de sistem pe care şi eu, împreună cu dumneavoastră, vrem să le schimbăm”, a susţinut ministrul.Toate produsele din coşul de consum au înregistrat creşteri de preţuri, a spus Raluca Turcan

“Eu sunt un om care face piaţa şi îmi place să merg în piaţă la Sibiu şi să stau de vorbă cu vânzătorii acolo, e una din micile plăceri. Cred că acum o lună de zile am fost în piaţă la Sibiu şi acolo găsiţi cea mai bună pâine cu cartofi, mai scumpă decât o pâine obişnuită, însă e o pâine bună, vă recomand”, a adăugat RalucaTurcan.

Ultimele știri

Adrian Câciu, despre „acoliții premierului” și iminentul rating Fitch: „Propaganda vă va spune că e foarte bine”

Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, avertizează că susținătorii...

Ludovic Orban cere urgent mai puține județe în România. Numărul optim de unități

Ludovic Orban, liderul Forța Dreptei, solicită o reformă administrativă...

Prețurile pentru apă și canalizare variază drastic în România. Unde sunt cele mai mici tarife

La începutul lunii februarie 2026, prețurile pentru apă potabilă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine