Dan Barna, fostul vicepremier, a vorbit marți seara, la Digi24, despre o posibilă refacere a coaliției de guvernare.
Potrivit acestuia, deciziile finale în acest sens vor fi luate după încheierea celor două congrese, cel al PNL de sâmbătă, și cel al USR PLUS din 2 octombrie. USR PLUS nu are nicio problemă să poarte dialoguri și negocieri cu Florin Cîțu dacă va fi ales președinte al liberalilor, susține Barna, însă în funcția de premier, Cîțu nu are ce căuta la masa discuțiilor.
„Varianta cu șanse de Românie modernă este continuarea acestei coaliții USR PLUS – PNL – UDMR. Acesta este dezideratul. Vedem ce se va întâmpla, noi ne vom așeza la masa dialogului dacă va fi cazul” , spune Dan Barna.
„Dacă USL-ul va continua să existe, USR PLUS va fi un partid de opoziție și am arătat foarte clar că știm cum se face asta. Dacă PNL intră într-o logică de responsabilitate după o lună în care au ars totul (…) după o lună în care premierul Cîțu a guvernat exclusiv pentru „echipa câștigătoare”, restul României nu a mai existat, ne așezăm la masa discuției, venim cu un calendar cu obiective și angajamente de guvernare, putem reveni într-o coaliție”, mai spune Dan Barna, la Digi 24.
„Există un protocol foarte clar semnat între cele trei partide. Problema s-a întâmplat să fie premierul, România nu a avut noroc tura asta, ca multe alte ture de un premier care să înțeleagă cum funcționează o coaliție”, a vorbit Dan Barna.
„Dacă USL-ul va continua să existe, USR PLUS va fi un partid de opoziție și am arătat foarte clar că știm cum se face asta. Dacă PNL intră într-o logică de responsabilitate după o lună în care au ars totul (…) după o lună în care premierul Cîțu a guvernat exclusiv pentru „echipa câștigătoare”, restul României nu a mai existat, ne așezăm la masa discuției, venim cu un calendar cu obiective și angajamente de guvernare, putem reveni într-o coaliție”, a mai spus Dan Barna.
Întrebat dacă la masa dialogului va fi sau nu și premierul Florin Cîțu, Dan Barna a răspuns: „Depinde ce va decide PNL la Congres. Noi nu avem o problemă, vom discuta cu președintele pe care PNL îl va alege. E decizia lor să își aleagă președintele în care au încredere. Cu acest președinte stăm de vorbă la negocieri fără niciun fel de problemă. Poziția noastră este că actualul premier nu mai are sprijinul USR PLUS, cu un alt premier suntem gata să discutăm. Discutăm cu eventualul președinte PNL Cîțu, nu cu premierul Cîțu.