USR: Nu am primit nicio invitație de la PNL să refacem coaliția. Trebuie să decidă, ori cu USR, ori cu PSD

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, declară că în momentul în care PNL va decide în forurile statutare că doreşte refacerea coaliţiei şi că nu mai negociază cu PSD, reprezentanţii Uniunii sunt dispuşi să înceapă discuţiile în acest sens.

„USR nu a primit până acum nicio invitaţie din partea PNL şi UDMR de a se aşeza la masă pentru refacerea coaliţiei. Decizia publică a PNL este aceea de a căuta susţinere pentru un guvern minoritar în jurul lui Nicolae Ciucă. Asta e decizia comunicată şi de PNL, de preşedintele PNL şi de liderii PNL. Acest lucru a fost comunicat public în repetate rânduri. În momentul în care PNL va decide în forurile statutare că doreşte refacerea coaliţiei şi nu mai negociază cu PSD, atunci ne putem întâlni. Bineînţeles, vom veni şi ne aşezăm repede la masă, să vedem cum putem reface această coaliţie. E nevoie de o discuţie aşezată, de o negociere în tihnă, în linişte pentru a aşeza priorităţile în coaliţie”, a arătat purtatorul de cuvant al USR, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Ionuţ Moşteanu a menţionat că în cadrul acestor negocieri trebuie stabilit un calendar de reforme şi trebuie analizat modul de luare a deciziilor în coaliţie.

„PNL trebuie să decidă: ori cu USR, ori cu PSD. Noi aşteptăm un semn. Decizia este la PNL, însă trebuie să fie o decizie clară şi asumată. Trebuie să punem capăt acestor discuţii, acestor ştiri pe surse, acestui bombardament de informaţii: că ne vedem, că nu ne vedem. În momentul în care se hotărăsc să nu mai negocieze cu PSD şi se decid că vor refacerea coaliţiei, ne vom vedea şi vom vedea în ce condiţii refacem această coaliţie”, a spus liderul grupului USR din Camera Deputaţilor.

Moşteanu a atras atenţia asupra faptului că USR a susţinut în Parlament proiecte precum cel referitor la certificatul verde sau legea pentru plafonarea şi compensareaa preţurilor la energie.

„Lucrurile importante merg înainte în Parlament şi arătăm în continuare: noi suntem nişte parteneri loiali, în primul rând românilor. Suntem un partid de centru-dreapta şi arătăm asta în fiecare zi prin tot ceea ce facem aici, în Parlament”, a precizat el.

Ultimele știri

Guvernul Niculescu renunță la impozitul pe cifra de afaceri. Ce pune în loc

Guvernul Niculescu elimină impozitul pe cifra de afaceri din 2027 și introduce o taxă de exit pentru companiile care își mută activele în alte state.

Guvernul Niculescu vrea să comaseze 429 de comune mici. ANAF și Vama ar putea deveni o singură instituție

Programul Guvernului Niculescu propune comasarea voluntară a 429 de UAT-uri mici și unificarea ANAF cu Vama.

Prima reacție a lui Dumitru Chisăliță, propus ministru al Energiei. „Este o victorie pentru România”

Dumitru Chisăliță a confirmat că va prelua portofoliul Energiei ca independent, în Guvernul propus de Luca Niculescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine