marcel ciolacu
marcel ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că săptămâna viitoare social-democrații vor prezenta un pachet de măsuri sociale, după discuții cu partenerii din coaliția guvernamentală. Printre aceste măsuri, potrivit șefului social-democrat, se numără și acordarea de vouchere sau bonuri de masă în valoare de 50 de euro la fiecare două luni pentru categorii defavorizate. Banii pentru ajutorul social ar putea veni din fonduri europene din exercițiul financiar anterior (2016-2020), mai spune Ciolacu.

„Nu sunt neînțelegeri. Sunt discuții. Și este normal ca într-o coaliție fiecare să vină cu anumite propuneri. Până în acest moment, numai PSD a venit cu un pachet complet pe zona atât de persoane vulnerabile cât și pe zonă economică. Este normal să discutăm întâi atât cu prim-ministrul, pentru că are propuneri venite de la miniștrii, și pe urmă decise în coaliție”, spune Marcel Ciolacu.

„Am stabilit azi cu prim-ministrul și cu domnul Kelemen Hunor și o să stabilim și cu domnul Florin Cîțu când se va întoarce ca luni să avem această coaliție și să definitivăm pachetul de măsuri”, a afirmat Marcel Ciolacu.

„Cred că săptămâna următoare începem pe segmente să vină miniștrii cu ordonanțele în ședința de Guvern. Vedem dacă trebuie modificări legislative în Parlament.De exemplu, despre vouchere, categoric se va veni cu această măsură. Am avut discuții și la nivelul Comisiei, astfel încât din banii (europeni – n.red.) din exercițiul financiar 2016-2020 despre care știți foarte bine că avem până acum o absorbție de aproape 54% cu o medie europeană de 63. Suntem un pic întârziați și presați de timp, neluându-se o decizie la nivelul Comisiei de a se prelungi”, spune Marcel Ciolacu.

„Din acei bani, am făcut și calculul de impact. Aici e o diferență între propunerile festiviste pe Facebook și propunerile totuși argumentate și discutate și cu Comisie și cu Ministerul Finanțelor să vedem impactul”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Potrivit PSD, ar urma să fie acordate vouchere în valoare de 50 de euro (aproximativ 250 de lei) la fiecare două luni, până la finalul acestui an, pentru cumpărarea a șase alimente de bază:

  • pentru gospodăriile cu ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenti si gospodării monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (151.000 gospodarii);
  • persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 persoane);
  • persoane cu dizabilitati (800.000 persoane);
  • pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (2.349.517 pensionari).

În total, ar fi vorba de aproape 3,5 milioane de beneficiari și un impact de aproximativ 700 de milioane de euro, adică 0,27% din PIB.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *