Încă un militar rus de rang înalt a fost ucis în Ucraina

Încă un militar rus de rang înalt a fost ucis de către forțele armate din Ucraina, în cadrul războiului din țara vecină.

Este vorba despre colonelul Alexandr Bespalov, comadantul Regimentului 59 de Tancuri de Gardă, după cum informează Antena3.

Acesta este cel de-al nouălea militar de rang înalt al Armatei Federației Ruse ucis de la începutul războiului din Ucraina.

Potrivit presei internaționale, vestea morții lui Alexandr Bespalov ar fi fost menționată pe un avizier local din orașul rus Ozersk. Tot la Ozersk a avut loc, vineri, o ceremonie funerară în memoria acestuia.

Între timp, mesajul care anunța decesul lui Alexandr Bespalov ar fi fost șters de pe respectivul avizier.

Împrejurările în care acesta a fost ucis în Ucraina nu sunt clare

În acest moment, nu sunt clare împrejurările înn care Alexandr Bespalov a fost ucis.

O postare pe o rețea de socializare, atribuită surorii acestuia, spune că „este imposibil de exprimat în cuvinte durerea pierderii unei persoane apropiate”.

La sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile de la Kiev anunțau că forțele ucrainene au ucis în luptă aproximativ 19.000 de militari ruși, de la începutul războiului din Ucraina.

La rândul său, Moscova a comunicat un număr mult mai mic de pierderi de vieți în rândul militarilor săi. Astfel, în ultima comunicare oficială pe acest subiect, Kremlinul a indicat că 1.351 de militari ruși și-ar fi pierdut viața în conflictul din Ucraina.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Diana Buzoianu refuză să-și dea demisia, în ciuda votului de neîncredere din Senat. Se dă victima colegilor misogini

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că nu își...

Câți soldați a pierdut Rusia din 2022 și ce alte pagube au fost contabilizate

Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina continuă să...

Contul de WhatsApp al Adrianei Săftoiu, compromis. Hackerii au cerut bani în numele noii șefe a TVR

Noua președintă-director general a Televiziunea Română, Adriana Săftoiu, a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine