marți, septembrie 29, 2026
20.2 C
București

Ministrul de Interne al Republicii Moldova: “România și Moldova sunt amenințate!”

Ministrul de Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, a vorbit, într-un interviu exclusiv acordat Antena 3, despre modul în care vede țara sa amenințarea Rusiei, dar și despre riscurile și măsurile avute în vedere de guvernul din care face parte în contextul extrem de tensionat din această perioadă

“De 30 de ani avem Transnistria, de 30 de ani acolo se află armata rusă. Tot în acest răstimp acolo avem și un depozit cu armanent și muniții. Și tot de 30 de ani Tiraspolul cere independența, deci sunt îngrijorări care și durează tot de 30 de ani, deci din punctul acesta de vedere nu sunt mari schimbări.

De altfel, în egală măsură toate incidentele care au fost înregistrate în această regiune le tratăm în registrul unor încercări ale unor forțe mai tenebre să creeze detabilizări în societate. Avem în această porțiune a țării circa 350.000 de locuitori dintre care marea lor majoritate au cetățenia Republicii Moldova”, a spus Ana Revenco.

Întrebată dacă autoritățile moldovene supraveghează grupările care se ocupă cu transferul de armanent sau muniție către Europa, ministrul a răspuns:

“Au fost deja câteva zeci de cazuri, mai degrabă cazuri singulare, dar este un element-simbol care indică faptul că există acest risc. De asemenea, au fost curmate și câteva tentative de organizare a traficului de arme într-un mod mai dimensionat. Forțele de ordine sunt orientate și pe frontieră și pe interiorul țării pentru a interveni la timp”.

Ana Revenco a subliniat că și traficul de persoane sau cel de droguri sunt în atenția ministerului moldovean de Interne. În plus, și elementele războiului hibrid din această perioadă sunt o îngrijorare pentru autoritățile din Republica Moldova.

Ultimele știri

Militari misterioși la audierea lui Radu Miruță. Ionuț Moșteanu a răspuns în locul lor: „Nu e nimic nou faptul ca ministrul în funcție vine...

Militari neidentificați au asistat la audierea lui Radu Miruță pentru Ministerul Apărării. Ionuț Moșteanu a răspuns în locul lor, iar Miruță a primit aviz negativ.

PNL îl amenință pe Nicușor Dan cu sesizarea CCR pentru anticipate. Ce a stabilit deja Curtea și ce ar putea obține, în realitate, liberalii

PNL amenință cu sesizarea CCR pentru anticipate, dar Curtea a stabilit deja că dizolvarea Parlamentului e o posibilitate, nu o obligație a președintelui.

AUR se pregătește să negocieze cu PNL și USR. Partidul lui Simion vrea o majoritate alternativă

AUR deschide negocieri cu PNL, USR și PSD pentru o eventuală majoritate parlamentară, pe fondul votului de învestitură al guvernului Mureșan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine