luni, octombrie 5, 2026
19 C
București

VIDEO Putin, scos din minți de vicepremierul Rusiei: „De ce faci pe prostul?”

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o ieșire nervoasă la adresa vicepremierului Denis Manturov, pe care l-a făcut „prost” în cadrul unei ședințe cu membrii guvernului. Nemulțumirea liderului de la Kremlin a plecat de la întârzierea unor contracte în domeniul aviației.

Vladimir Putin l-a întrebat pe vicepremierul Denis Manturov, miercuri, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri, despre stadiul de derulare a unor contracte în domeniul aviației. Manturov, care este și ministrul al economiei și comerțului, a spus că acele contracte sunt în derulare, însă a fost întrerupt de Putin, care i-a reproșat că durează prea mult.
Vicepremierul a insistat că a dat comenzi pentru avioane, atât militare, cât și civile, moment în care Putin a răbufnit. „Denis, ai schițe, dar nu există niciun contract. Îți spun. Hai să încheiem ședința acum. Unde o să ajungem? Știu că nu există contracte la fabrici, mi-au spus directorii. De ce faci pe prostul? Când o să fie gata contractele? Despre asta e vorba aici. Directorii de fabrici mi-au spus: nu există contracte. Și tu îmi spui că «s-a făcut tot»”. Ședința video a fost transmisă pe pagina oficială a Kremlinului, inclusiv cu transcriptul convorbirilor, din care nu lipsește pasajul cu ieșirea lui Putin.

Ultimele știri

Nicușor Dan caută al patrulea premier în cinci luni. Kelemen Hunor: „Avem nevoie de un guvern cu puteri depline cât mai repede”

Consultări decisive la Cotroceni pentru un nou premier. PSD îl propune pe Grindeanu, AUR cere anticipate, PNL amenință cu opoziția.

Strategia lui Sorin Grindeanu, dacă Nicușor Dan va alege să nominalizeze un alt premier din PSD: Eu NU sunt Ilie Bolojan

Sorin Grindeanu spune că nu se opune dacă Nicușor Dan alege alt premier din PSD. Trei nume sunt vehiculate pentru Palatul Victoria.

Florin Cîțu acuză BNR că „acomodează” inflația. Fostul premier spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro

Florin Cîțu acuză BNR că acomodează inflația prin inacțiune și spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine