marți, aprilie 7, 2026
7.2 C
București

“Dacă Rusia pierde războiul, începe Apocalipsa nucleară” | Planul Moscovei, prezentat de Dmitri Medvedev

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a amenințat, din nou, lumea cu declanșarea unui războiul nuclear.

Noul avertisment vine în contextul în care liderii occidentali primesc informații conform cărora Moscova a adunat forțe pentru o nouă invazie pe scară largă în Ucraina, relatează Antena 3 CNN.

Într-o postare recentă pe contul său de Telegram, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate rus a scris:

“Înfrângerea Rusiei într-un război convențional poate declanșa un război nuclear. Puterile nucleare nu au pierdut niciodată conflicte majore de care depinde soarta lor”.

La fel ca și alți oficiali ruși, Medvedev a acuzat sprijinul militar al NATO pentru Ucraina.

Nu este prima dată când politicianul rus amenință cu folosirea arsenalului atomic rus.

În urmă cu câteva luni, el susținea că Rusia are dreptul de a folosi arme nucleare în cazul în care va considera necesar şi argumenta că “este absurdă” ideea de a pedepsi o ţară “care are cel mai mare arsenal nuclear din lume”.

Ultimele știri

Fotul ministru Mihai Fifor despre actual ministru Radu Miruță și USR. „Izvor inepuizabil de nenorociri morale”

Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, lansează o serie...

PSD se află în fața unei decizii cruciale. Vasile Dîncu: Ce sunt „mișcările de șah gândite de analiști”

Tensiunile din coaliția de guvernare ating noi cote înainte...

Contractul pentru pavilionul de la Deveselu, majorat de 12 ori. O fostă judecătoare pensionată de Iohannis este implicată

Pavilionul românesc de la baza militară Deveselu, esențial pentru...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine