Florin Cîțu și-a dat demisia din fruntea Partidului Național Liberal. Fostul premier a cedat presiunilor impuse de filiale și de prim-vicepreședinți. El a spus că nu a fost niciodată confortabil cu alianța PNL – PSD.

Cîțu a vrut să-și dea demisia în cadrul unei ședința a Biroului Executiv convocată de el. Nu a reușit deoarece niciun membru al BEx nu s-a prezentat la ședință. În aceste condiții Florin Cîțu și-a înregistrat singur demisia în registrul cu adrese al partidului.

La ședința convocată de președintele PNL s-a prezentat numai Dan Vîlceanu, secretarul general al partidului, deputatul Cristi Băcanu și Theodor Stolojan.

Florin Cîțu părăsit de „amazoana supremă”

Nici măcar Alina Gorghiu una dintre susținătoarele fervente ale lui Florin Cîțu nu a făcut act de prezență la ședința în care acesta dorea să-și prezinte demisia. După Dan Vîlceanu, Alina Gorghiu era considerată cea mai devotată susținătoare a fostului premier.

Monica Anisie, o altă invenție a lui Ludovic Orban care trecuse în echipa Cîțu a ales, la rândul ei să lipsească de la ședință. Practic, Echipa Câștigătoare a schimbat tabăra la prima adiere de vânt.

Theodor Sotlojan decisiv la Congresul trecut

Prezența lui Theodor Stolojan la ultima manifestare a lui Cîțu ca președinte al PNL arată păcăleala pe care a suferit-o Ludovic Orban. Înaintea ultimelor alegeri interne ale liberalilor, fiecare candidat și-a desemnat în comisa de organizare patru persoane. Pentru a nu fi egalitate de voturi Orban și Cîțu au căzut de acord ca Stolojan să fie agreat de amândoi.

La scurt timp, organizatorii au început să voteze decizii favorabile lui Cîțu. Majoritatea era obținută cu votul lui Theodor Sotlojan, omul „neutru”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *