marți, octombrie 13, 2026
12.4 C
București

Rareș Bogdan, despre clasarea Dosarului 10 august: Am avut, încă o dată, imaginea unei țări în care justiția umblă cu capul spart. Vom merge la CEDO

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, susține că, după decizia judecătorilor în Dosarul 10 august, a avut ”imaginea unei ţări abandonate, unde Justiţia umblă cu capul spart”. Liberalul afirmă că situaţia va fi tranşată la CEDO.

”Astăzi, din păcate, după decizie, după ce judecătorii au decis că dosarul nu se redeschide şi că cei patru şefi ai Jandarmeriei din acest dosar (…) scăpă fără niciun fel de cost în faţa cetăţenilor şi a istoriei, am avut, încă o dată, imaginea unei ţări abandonate, unde Justiţia nu funcţionează, unde Justiţia umblă cu capul spart”, a afirmat, marţi seară, la B 1 TV, Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan a adăugat că, ”faptul că după trei ani de zile nu se întâmplă nimic şi tot ce a fost acolo a fost şters cu buretele ne arată că Justiţia din România n-a înţeles absolut nimic din lupta românilor pentru libertate, pentru civism, dar şi pentru o Justiţie complet liberă”.

”Noi ne vom adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, ne vom duce la Strasbourg cu ajutorul oamenilor care au fost, îi rog să facem front comun, pentru ca să atacăm decizia de clasare la CEDO pentru a veni Instanţa Europeană să redeschidă aceste dosar, nu se poate aşa ceva”, a mai declarat Rareş Bogdan.

Ultimele știri

Ion Cristoiu acuză implicarea lui Zelenski în alegerile din SUA. Jurnalistul spune că acesta a luat partea democraților împotriva lui Trump

Ion Cristoiu spune că Zelenski s-a implicat de partea democraților în campania electorală americană, împotriva lui Trump.

Rareș Bogdan e gata să renunțe la Bruxelles. Vrea un loc în Guvernul Luca Niculescu

Rareș Bogdan ar renunța la mandatul european pentru o funcție în Guvernul Luca Niculescu, susținut de 25 de parlamentari PNL.

Crin Antonescu lansează un avertisment despre formarea Guvernului. PNL și UDMR au „ultima șansă” de a izola AUR și SOS

Crin Antonescu spune că PNL și UDMR pot forma un guvern pro-european, fără AUR, SOS și Georgescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine