Cristian Diaconescu, ales președinte al PMP și desemnat candidat al partidului la prezidențialele din 2024

Cristian Diaconescu a fost ales, duminică, în funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP), în cadrul congresului formaţiunii desfăşurat la Sinaia. Totodată, el a fost desemnat candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 2024.

Potrivit Digi 24, Cristian Diaconescu a fost singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida împreună cu o echipă, moţiunea condusă de acesta intitulându-se „România respectată”.

„Am văzut şi eu mica propagandă anterioară acestui congres. Ne-am întrunit aici să ne punem de acord în legătură cu ce facem în continuare, în legătură cu solidaritatea noastră, în legătură cu coeziunea noastră. Nu ne-am întâlnit aici să ieşim la tarabă pentru un alt partid politic.

„E o discuţie separată, e o discuţie care nu poate lipsi atunci când se identifică valori comune ce pot fi împărtăşite la un moment dat, este o discuţie care este natural să se poarte pentru că solidaritatea şi coeziunea pe partea dreaptă susţinută şi de Eugen (n.r. – Tomac) şi de conducerea partidului a fost transmisă ca mesaj tuturor”, a declarat Cristian Diaconescu.

„Vă las pe dumneavoastră să decideţi ce fel de răspuns s-a primit. Dar în acest moment este vorba despre noi prin noi înşine, dacă cineva din partea dreaptă recunoaşte acest adaggio”, a declarat  Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu și-a exprimat intenţia de a semna parteneriate cu partide conservatoare europene şi a vorbit şi despre modul în care arată acum scena politică românească.

”Mă pun chezaş că ceea ce vedeţi astăzi pe scena politică, până în toamnă nu mai e aşa. Din acest punct de vedere, ştim cu toţii că lucrurile se vor modifica”, a afirmat Cristian Diaconescu.

Congresul PMP a avut loc duminică, începând cu ora 12:00, la un hotel din Sinaia. Delegaţii PMP din întreaga ţară şi diaspora au votat electronic, fiind vorba despre 599 de membri de partid. Votul electronic s-a desfăşurat în paralel cu dezbaterile, potrivit G4Media.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *