Ministrul Muncii a menţionat că în prezent în sistemul public există dezechilibre foarte mari în ceea ce priveşte salarizarea.
„Este o metodă simplă, care s-a mai aplicat în 2010 şi 2011 şi a dat rezultate, doar că după aceea ghiciţi ce majoritate parlamentară a venit şi a creat iarăşi excepţii şi excepţii, iar legea unitară a ajuns să fie profund neunitară. Există în mod vădit în spaţiul public o tendinţă de dezinformare, în special din partea unor actori politici care se simt oarecum vinovaţi pentru că după atâta timp petrecut la guvernare avem în sistemul public de salarizare nişte inechităţi crase, nişte dezechilibre uriaşe, soldate cu costuri din banii publici care se resimt în fiecare an, pentru că orice inechitate în sistemul public de salarizare a condus la procese în justiţie, recuperări salariale, plăţi din urmă”, a precizat Raluca Turcan.
„În momentul în care am intrat în mandat a trebuit să plătim 2 milioane de lei salarii angajaților din minister care au câștigat în instanță. Lucrul acesta s-a întâmplat peste tot în sistemul public de salarizare. Avem inechități, o răsturnare a ierarhiilor, un consilier superior, grad 5 dintr-o primărie locală are salariu mai mare decat unul dintr-un minister, ceea ce e anormal. Avem inechități între un consilier dintr-un Consiliu Județean, are salariu la aceeași pregătire și încadrare cu 2,000 mai mare decât un consilier în alt judet. Aceste inechități au dus la procese, câștig în instanță și bani pierduți la bugetul statului”, a spus Raluca Turcan.
„Făceam un calcul și pentru cele două exemple, o dată avem 5.000 de euro dați pe an și pentru celălalt 10.000 de euro pe an, bani pe care statul îi plătește în loc să-i canalizeze. 10.000 pe an pentru un consilier. Asta e România noastră în materie de salarizare, ce pretenții să mai am să existe un pic de decență din partea adversarilor care au creat acest sistem?”, a mai spus Ministrul Muncii, Raluca Turcan.