joi, februarie 19, 2026
-3 C
București

Stelian Ion susține că coaliția nu-și dorește desființarea SIIJ: „Nu s-a ajuns la un acord pentru desființarea Secției Speciale”

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că propunerea sa pentru desfiinţarea Secţiei speciale, discutată în şedinţa coaliţiei de marţi, nu a fost acceptată de UDMR, el a apreciind că, în ansamblu, coaliţia se pare că nu-şi doreşte desfiinţarea SIIJ.

„Coaliţia, per ansamblu, se pare să nu-şi doreşte deocamdată, cu adevărat, desfiinţarea SIIJ. Am venit cu o nouă propunere, a fost rezonabilă, nu a fost încă acceptată. A fost o propunere în sensul în care, dacă un magistrat ar fi anchetat în calitate de suspect sau inculpat de către o unitate de parchet specializată – DNA, DIICOT sau Parchetul General, a parchetelor pe lângă curţile de apel – să poată solicita o trimitere a dosarului către o altă unitate de parchet învecinată. (…) Să meargă la o unitate de parchet din cadrul aceleaşi structuri, astfel încât să respectăm şi programul de guvernare şi angajamentele”, a declarat ministrul Stelian Ion la finalul şedinţei.

Ministrul  Justiției Stelian Ion susţine că „UDMR nu vrea nici această variantă” de desfiinţare a SIIJ.

„Se pare că nu convine UDMR nicio variantă de desfiinţare a SIIJ. (…) Să pui condiţii la fiecare şedinţă este o dovadă a faptului că, atunci când am agreat programul de guvernare, n-au fost sinceri. Desfiinţarea SIIJ necondiţionată este trecută în programul de guvernare, dublată de refacerea competenţelor DNA a fost foarte clară”, a declarat ministrul Stelian Ion.

„Problema UDMR nu este atât legată de SIIJ, cât de DNA.Sub nicio formă nu vor refacerea competenţelor DNA. (…) Probabil îşi fac socoteala că vor trage de timp foarte mult, că poate nu se va desfiinţa SIIJ foarte curând”, a arătat ministrul Justiției Stelian Ion.

Stelian Ion a reafirmat că „România va trebui să desfiinţeze SIIJ şi să respecte angajamentul pe care l-a avut întotdeauna în ultimii ani, mai ales cu privire la lupta împotriva corupţiei, care trebuie să continue”.

Ultimele știri

Ion Cristoiu: „O umilință pentru România” participarea lui Nicușor Dan ca observator la Consiliul pentru Pace

Ion Cristoiu critică participarea României la Consiliul pentru Pace...

Buget record pentru CSM în 2026. Creștere de aproape 50% comparativ cu anul precedent

Bugetul Consiliului Superior al Magistraturii pentru 2026 este de...

Și-a pierdut autoritatea. „Degeaba vrea domnul Bolojan să taie acum cheltuieli” spune Claudiu Năsui

Claudiu Năsui, fost ministru USR al Economiei, acuză Guvernul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine