vineri, martie 13, 2026
4.4 C
București

PSD cere Avocatului Poporului să conteste la CCR ordonanța privind împușcarea urșilor: „Cîțu și incompetenții lui ar trebui relocați”

PSD a cerut Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituțională ordonanța de urgență adoptată miercuri de Guvern privind intervenția imediată în cazul atacurilor urșilor.

Social democrații acuză Guvernul că nu a încercat să ia anumite măsuri pentru a opri urșii din a mai ajunge în zonele locuite, ci a trecut direct la „a da drumul la împușcarea liberă” a acestora. „Decimarea în masă a urșilor bruni este de astăzi legiferată de Guvern”, susține PSD.

Reprezentanții PSD susțin că OUG-ul adoptat de Guvernul Cîțu lasă urșii, simbolul României, „în bătaia puștilor nemiloase ale vânătorilor de trofee”, motiv pentru care au solicitat Avocatului Poporului să conteste la CCR această ordonanță.

PSD cere Avocatului Poporului să conteste la CCR ordonanța privind împușcarea urșilor

„Uciderea lui Arthur a fost doar începutul! Decimarea în masă a urșilor bruni este de astăzi legiferată de Guvern! Înainte de a da practic drumul la împușcarea la liber a urșilor, Guvernul ar fi trebuit să ia măsuri pentru ca animalele să nu mai ajungă în zonele locuite de oameni. Pentru că ursul nu merge la terasă, Cîțu! Și nici nu e pasionat de petreceri wow!”, transmite PSD într-un comunicat de presă.

„În schimb, voi le-ați tăiat pădurile și le-ați distrus habitatul! Nu ați alocat niciun ban pentru a fi hrăniți în pădure și nu ați protejat zonele aflate în pericol cu garduri electrice. N-ați făcut nimic, dar acum dați liber la împușcat! Fără milă, fără remușcări și fără nicio jenă! ”, au transmis cei de la PSD.

Totodată, PSD susține că că, în contrapartidă, „Cîțu și toți incompetenții săi din Guvern ar trebui de urgență relocați! Au făcut destul rău României!”.

Ordonanța de Urgență pentru intervenția imediată în cazul urșilor a fost aprobată miercuri, în ședința de Guvern. Premierul Cîțu a spus că soluția e pe termen scurt și așteaptă o strategie.

Ultimele știri

Sondajul care arată cum se poziționează românii între SUA și UE și prestația lui Nicușor Dan

Un sondaj INSCOP Research relevă că majoritatea românilor preferă...

O vizită oficială plină de surprize. SPP-istul celebru, din nou în acțiune pentru Zelenski

Ionuț, celebrul ofițer SPP, a fost din nou în...

Salarii mai mari și zile libere în plus pentru o categorie de angajați. Noile măsuri intră treptat în vigoare.

Mii de angajați din sectorul public german vor beneficia...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine