Dan Barna susține că, în ultima perioadă, în PNL este o competiție „de cine dă mai multe castane USR PLUS”, după ce candidații liberali la alegerile interne au lansat atacuri la adresa formațiunii politice.
Dan Barna susține că, în ultima perioadă, în PNL este o competiție „de cine dă mai multe castane USR PLUS”, după ce candidații liberali la alegerile interne au lansat atacuri la adresa formațiunii politice.
Barna a precizat că USR PLUS nu va ieși de la guvernare și că așteaptă să treacă luna septembrie, în care partidele din coaliție au alegeri, “să ne întoarcem mai asumat pe programul de guvernare și pe reformele de acolo”.
„În PNL este o competiție de cine dă mai multe castane USR PLUS. N-am ce să comentez foarte mult, e un lucru pe care îl observăm cu toții. Așteptăm să treacă acest super-septembrie în care toate cele trei partide au alegeri și apoi să ne întoarcem mai asumat pe programul de guvernare și pe reformele de acolo. Dincolo de asta, sunt elemente de retorică de campanie”, a spus liderul USR PLUS, Dan Barna.
Conform lui Dan Barna, USR PLUS nu va ieși de la guvernare cât timp crede că poate să contribuie la schimbarea României.
„Am spus-o: Cel mai simplu ar fi să ieșim de la guvernare, numai că românii care au dat credit USR PLUS în Guvernul României și în Parlament, cu ponderea pe care o avem, ne-au cerut să luptăm pentru România. Cât timp credem că putem să contribuim la schimbarea de care avem nevoie o să continuăm să ducem această luptă”, a mai spus Dan Barna.
Ultimele știri
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.