Ministrul Sănătății: „Vârful valului 4, așteptat la finalul lunii septembrie”

Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a afirmat că, potrivit estimărilor din acest moment, vârful valului 4 al pandemie ar putea fi atins în România la sfârșitul lunii septembrie.

Cel mai pesimist scenariu, potrivit ministrului Sănătății, arată că 4.000 de pacienți cu COVID-19 vor fi internați, aproape de trei ori mai mulți decât sunt acum, respectiv 1.476. Într-o conferință de presă susținută de marți, privind pentru valul 4, ministrul sănătății a făcut din nou apel pentru vaccinarea anti-COVID.

„Ultima raportare a Institutului Național de Sănătate Publică corectează o raportare anterioară și estimează că vârful (valului 4 – n.r.) s-ar putea să fie la finalul lunii septembrie, dar este o estimare. Ne putem aștepta să apară modificări față de această estimare. În scenariul cel mai rău posibil, INSP apreciază că s-ar putea să ajungem la aproximativ 4.000 de pacienți spitalizați în perioadele de vârf pandemic”, a declarat ministrul Sănătății Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă a amintit că anul trecut pe vremea aceasta, România înregistra zilnic aproximativ 1.000 de cazuri de infectare cu coronavirus.

„Anul acesta ne putem vaccina, iar intensitatea valului 4 și modul în care spitalele vor reacționa depinde de fiecare dintre noi, de alegerea noastră de a ne vaccina”, a mai spus ministrul sănătății.

În același timp, ministrul Sănătății a declarat că în prezent „nu se discută despre vaccinarea obligatorie”.

„Sperăm că oamenii care acum refuză să se vaccineze să fie conștienți de importanța vaccinării și să aleagă această variantă și nu aceea a internării în spital, pe o secție de terapie intensivă cu COVID, a lor sau a celor cu care vin în contact”, a subliniat ministrul Sănătății.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că în această perioadă se pregăteste reactivarea structurilor mobile de tratare a pacienților COVID, inclusiv spitale modulare, în cazul în care va fi nevoie de acestea.
“Lockdown cum a fost înainte (la începutul pandemiei – n.red.) nu se preconiează”, a afirmat Raed Arafat, subliniind că România nu a avut nici la începutul pandemiei un lockdown atât de dur ca alte țări. Ședul DSU spune că, în funcție de rata de infectare, în anumite zone accesul ar putea fi restricționat, însă problema unui lockdown total nu se pune”, a spus Raed Arafat în conferința comună cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Cum pot românii să ia voucherele la energie. Explicațiile ministrului Muncii

Florin Manole, ministrul Muncii, a explicat joi, la Antena 3...

Mașinile diesel și cele vechi vor fi interzise în București. Planul Primăriei Capitalei, pas cu pas

Cele mai poluante mașini, în special cele mai vechi...

Ministrul Energiei: Bărbații din conducerea unei companii de stat primesc „spor de femeie”. Cum a descoperit

Membrii masculini ai Consiliului de Administrație de la Societatea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine