Flurona a apărut și în Spania, după ce combinația între virușii gripei și COVID debutase în Israel. Spania a confirmat primele cazuri din această dublă infecție.
Primul caz din lume a fost raportat oficial în Israel, dar specialiștii susțin că ar putea exista și altele care nu au fost diagnosticate. Medicii spun că ratele scăzute de vaccinare și nerespectarea măsurilor de prevenție favorizează răspândirea mai accelerată a celor două virusuri.
Medicul spaniol Gemma Craywinckel a declarat că, deocamdată, nu s-a observat ca acestea să fie mai grave decât COVID singur. În schimb, îngrijorătoare este creșterea numărului de infectări cu coronavirus în Spania, care poate pune presiune pe sistemul sanitar.
„Având în vedere că ne aflăm în sezon de gripă sezonieră există posibilitatea să apară și astfel de cazuri concomitent cu COVID” a precizat ea. După Israel, alte cazuri de Flurona s-au înregistrat în regiunea spaniolă Catalonia, relatează B1TV.
„Nu e plăcut știind că avem posibilitatea vaccinării și nu profităm de ea”, a declarat dr. Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală. Aceasta a punctat că medicii se așteaptă la un număr mare de infectări cu coronavirus în România, în perioada următoare, date fiind petrecerile care au fost de sărbători, rata scăzută de vaccinare și faptul că nu a fost implementat nici până acum certificatul verde COVID la locul de muncă.
Flurona a apărut și în Spania, în regiunea Catalonia. Nu ar fi ceva ieșit din comun să apară infecții concomitente, asta înseamnă o gazdă cu imunitatea deficitară.
„Pot apărea oricare dintre complicațiile acestor boli”, a declarat dr. Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din București, pentru Digi24.
Dr. Simin Florescu a mai afirmat că românii ar trebui să se vaccineze atât antigripal, cât și împotriva coronavirusului.
Aceasta anticipează „o creștere foarte evidentă și accelerată” a cazurilor de COVID: „Ne așteptăm că în două săptămâni să explodeze numărul de cazuri și spitalele să fie arhipline, mai ales că vaccinarea este redusă. Ne așteptăm la lucruri neplăcute în două-trei săptămâni. Suntem pregătiți, dar nu e plăcut știind că avem posibilitatea vaccinării și nu profităm de ea”.
Medicul a mai remarcat faptul că în perioada sărbătorilor nu s-au respectat măsurile de prevenție anticoronavirus.
„Vaccinarea previne formele grave ale bolii, iar certificatul verde ar fi un instrument util, din punct de vedere al reducerii transmiterii și al impulsionării vaccinării, iar asta e foarte important”, a mai afirmat managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Capitală.