marți, martie 24, 2026
14.4 C
București

Absențele deputaților și senatorilor vor fi sancționate cu 5% din indemnizația lunară

Pe 25 martie va avea loc o convocare a birourilor permanente din cadrul Parlamentului. Aceasta prevede o modificare crucială a statutului deputaților și senatorilor. Sancțiunea de 1% din indemnizația lunară brută pentru absentarea nemotivată a acestora ar putea crește la 5%.

Conform propunerii legislative referitoare la modificarea și completarea Legii nr. 96/2006, absentarea deputaților și senatorilor la cel puțin o activitate parlamentară va fi sancționată cu o reținere de 5% din indemnizația lunară brută a acestora, dacă nu este motivată.

Hotărârea vine după ce Ionuț Moșteanu, deputatul USR, a reclamat „ipocrizia aşa-zişilor suveranişti de la AUR şi de la POT” care nu au venit la ședință de plen, anunțând că sunt în grevă. Potrivit acestuia, 49 de deputați AUR și 16 de la POT nu au participat la ședință, dar au semnat lista de prezență pentru a nu-și pierde indemnizația în valoare de 261 de lei.

„Vă garantez şi vă asigur că niciun coleg care a crezut că vine și face talente pe coridor și spune că este în grevă, dar semnează prezența și se așteaptă să primească bani, acest lucru nu se va întâmpla”, a spus vicepreședintele Camerei, Daniel Suciu.

Ultimele știri

Maria Zaharova sare pentru Viktor Orban: „Ungaria apără interesele poporului său, nu directivele nimănui”

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe...

Iranul și SUA, la masa discuțiilor? Negocieri indirecte în curs. Khamenei dă undă verde

Iranul ar fi deschis la negocieri cu SUA, având...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine