Activitatea lui Vlad Voiculescu, dar mai ales cum este gestionată la Ministerul Sănătății este privită „cu deosebită îngrijorare” de către liberali, a spus președintele PNL, Ludovic Orban. Totuși, având în vedere că ministrul Vlad Voiculescu este reprezentantul USR-PLUS, responsabilitatea politică pentru menținerea lui în funcție îi aparține formațiunii care îl susține, a spus Orban.
„Le-am spus foarte clar că răspunderea politică exclusivă pentru menținerea în funcție a lui Vlad Voiculescu aparține partidului care îl susține. Privim extrem de îngrijorați modul în care este gestionat Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății este unul dintre cele mai încercate ministere în condiții de pandemie și în condițiile în care ne confruntăm cu al treilea val. Exigența noastră față de felul în care este gestionat Ministerul Sănătății este maximă”, a spus Ludovic Orban, la finalul ședinței coaliției, relatează B1TV.
Totodată, șeful PNL a insistat asupra faptului că premierul este cel care poate porpune schimbarea unui ministru, atunci când consideră că acest lucru este necesar, indiferent din ce partid face oparte respectivul ministru.
„De asemenea, noi susținem foarte clar dreptul premierului ca atunci când consideră că un ministru afectează buna funcționare a Guvernului, nu-și îndeplinește atribuțiile și nu pune în practică programul de guvernare și generează situații care pot pune în pericol buna funcționare a Guvernului, premierul are dreptul constituțional de a propune schimbarea ministrului respectiv.
Cred că fiecare dintre formațiunile politice din coaliție trebuie să aibă propria evaluare a activității miniștrilor și atunci când un ministru nu-și face treaba, partidul care l-a propus să fie acela care solicită schimbarea. Cred că este extrem de importantă funcționarea în condiții de performanță și într-o evaluare pe bază de rezultate a tuturor miniștrilor care compun cabinetul și premierul are dreptul, atunci când are suficiente argumente, conform prevederilor constituționale, să propună schimbarea unui ministru, indiferent din ce partid este”, a mai spus Ludovic Orban.
Se rupe coaliția dacă Vlad Voiculescu va fi demis?
Activitatea lui Vlad Voiculescu. Întrebat dacă are să-i reproșeze ceva ministrului Vlad Voiculescu pentru felul în care a condus până acum Ministerul Sănătății, Ludovic Orban a răspuns: „Cu siguranță, ce am avut de spus am spus în cadrul reuniunii coaliției. Cu siguranță, este unul dintre ministerele în care au apărut foarte multe probleme și în care este nevoie de o analiză extrem de obiectivă și de exigentă asupra modului în care a funcționat Ministerul Sănătății, iar în cazul în care nu se constată o îmbunătățire semnificativă a activității, se poate ajunge, inclusiv, la schimbarea ministrului”.
De asemenea, întrebat dacă schimbarea lui Vlad Voiculescu poate duce la ruperea coaliției de guvernare, Ludovic Orban a spus: „Din punctul meu de vedere, nu”.
La rândul său, vicepremierul Dan Barna, lider al USR, a declarat, luni, că nu s-a pus problema ca Vlad Voiculescu să plece de la conducerea Ministerului Sănătății. ”Coaliția merge mai departe”, a dat asigurări Dan Barna.