Rareș Bogdan, în Parlamentul european: „Vrem dreptate pentru România! Vrem in Schengen! Este dreptul nostru legitim!”

Aderarea la spațiul Schengen se cuvine României, după 11 ani „nedrepți” de așteptare, a spus europarlamentarul Rareș Bogdan în plenul Parlamentului European.

Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL și lider al delegației române din PPE, a vorbit miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

România, a spus liberalul, este una „dintre țările cele mai atașate valorilor și familiei europene”, transmite B1TV.

Excelențele voastre, vin în fața Dumneavoastră ca reprezentant al uneia dintre țările cele mai atașate valorilor si familiei europene. Din solidaritate și spirit european real, România i-a ajutat pe ucrainenii și sirienii fugiți de război. În numele solidarității, camioanele și trenurile încărcate cu grâne din Ucraina ce urmează să ajungă în țările vestice traversează România zilnic, iar în sens invers traversează camioanele și trenurile cu ajutoare pentru poporul ucrainean”, a explicat Rareș Bogdan.

În numele solidarității, România înțelege și acceptă ca țările care au energie mai multă să reducă din consum și să dea și celor care au mai puțină. În numele solidarității, dar și al dreptului său, România cere ce i se cuvine: aderarea la Schengen. Dupa 11 ani nedrepți de așteptare”, a continuat oficialul european.

România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen, a amintit el.

Care este starea reală a Uniunii Europene! Cu state care stau în lojă și state care stau la ușă? România îndeplinește toate condițiile, și-a securizat frontierele pe banii ei, și nu cu companii românești. Unde e solidaritatea? Există riscul ca în România să crească numărul populiștilor și extremiștilor exact din acest motiv. Riscă cineva ca, peste 18 luni, jumătate dintre eurodeputați să fie eurosceptici? Cine vrea ca încă un popor european să renunțe la a crede în solidaritate? Ale cui interese le servesc aceia?”, a subliniat eurodeputatul.

Poporul Român nu solicită favoruri, ci un statut demn și legitim într-o Europă la a cărei stabilitate și continuitate contribuie în fiecare zi. Vrem dreptate pentru România! Vrem in Schengen! Este dreptul nostru legitim!”, a mai spus liderul delegației române din PPE.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Măsură fără precedent în spionajul american: 37 de agenți și-au pierdut autorizațiile de securitate la indicația lui Trump

Directorul Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, a dispus...

Reacția lui Sorin Grindeanu după ce George Simion a spus că ar intra la guvernare cu PSD

Întrebat dacă PSD ar putea forma un Guvern cu...

Legea ignorată de 20 de ani care ar putea economisi miliarde din bugetul de stat: 80 de localități ar trebui „retrogradate”

România menține artificial un aparat administrativ supradimensionat, ignorând de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine