Clotilde Armand a trimis acasă doi directori de la ADP Sector 1. Aceștia sunt cercetați de DNA, fiind acuzați de corupție.

„Am suspendat din funcție doi directori din cadrul ADP Sector 1 trimiși în judecată de procurorii DNA în anul 2018 într-un dosar de corupție”, a anunțat primarul sectorului 1.

Cei doi au fost trimiși în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția detinută: luare de mită și mărturie mincinoasă. Cu toate acestea, persoanele respective au continuat să lucreze în cadrul Primăriei sectorului 1, păstrându-și funcțiile.

„Directorii respectivi au fost protejați de vechea conducere și menținuți în funcții”, spune Armand. Și nu oriunde, ci „în cadrul uneia dintre cele mai bogate direcții din primărie”.

Decizia vine la câteva zile după ce consilierii locali din sectorul 1 au votat reorganizarea Poliției Locale.
„Grupul infracțional care a condus până acum Poliția Locală a Sectorului 1 a fost învins. De astăzi începe adevărata reformă a acestei instituții.
Reorganizarea Poliției Locale era o problemă de siguranță națională în condițiile în care o parte dintre cei care poartă uniforma de polițist făcuseră pact cu Mafia și aveau o agendă personală, diferită de cea a cetățeanului. Doresc să le mulțumesc consilierilor locali care au decis să lucreze pentru cetățeni și nu împotriva lor. Grupul infracțional care a condus până acum Poliția Locală a Sectorului 1 a fost învins. De astăzi începe adevărata reformă a acestei instituții”, a precizat Clotilde Armand.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *