vineri, februarie 20, 2026
3.5 C
București

Adrian Câciu, despre fondurile europene gata să intre în țară. „Am intrat într-o altă abordare”

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Cîciu, a recunoscut că România se confruntă cu întârzieri serioase în ceea ce privește absorbția banilor din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

România are deja în conturi suma de 9,11 miliarde de euro din PNRR, iar cererile de plată numărul 3 și 4 nu sunt întârziate, deoarece toate statele, inclusiv România, au renegociat PNRR-urile la Bruxelles, a spus câciu, citat de B1TV. Câciu a explicat că modificările la PNRR au afectat toate țările europene și că calendarul inițial s-a recalibrat. Cu privire la cererea de plată numărul 3, care are termenul de 15 decembrie, ministrul a menționat că nu există întârzieri și că s-a intrat într-o altă abordare.

În ceea ce privește cererea de plată numărul 3 și 4 ele nu sunt întârziate deoarece PNRR, ca toate planurile din întreaga Europă s-au modificat. Începând cu această primăvară, toate țările au acum noi PNRR-uri. Practic tot calendarul inițial s-a recadențat. Cererea de plată numărul 3 are exact data de 15 decembrie ca nou termen, în conformitate cu decizia Consiliului European. Nu avem întârzieri, am intrat într-o altă abordare. Fake news-urile din zona politică trebuie lămurite!” a spus Câciu.

Am semnat chiar ieri acrordul de finanțare pe nou PNRR al României care are o anvelopă totală de 28,5 miliarde. Astăzi depunem cererea de plată numărul 3 care are o valoare de 2,7 miliarde de euro. Aceaști bani vor intra în România în trimestru I din 2024, imediat după aceea vom depune cererea de plată numărul 4”.

Cu toate acestea, Cîciu a recunoscut că există întârzieri în absorbția banilor din PNRR. A afirmat că, în 2024, ar trebui să intre în România aproximativ 6 miliarde de euro din PNRR, dar problema majoră este să se asigure că acești bani sunt absorbiți eficient.

Anul viitor ar trebui să intre în România în jur de 6 miliarde de euro din PNRR. Marea problemă pe care o avem este ca acești bani care au intrat în România să ajungă să fie absorbiți. Dacă avem undeva o întârziere este la absorbția din PNRR, o întârziere care are și ea cauze obiective. Primii doi ani au fost ani de contractare, să se facă toate contractele pentru investiții. La acest moment avem contracte de 30 d emiliarde de euro, deci mai mult decât banii din PNRR. Am cheltuit din acei 9 miliarde de euro deja primiți, un miliarde de euro. În 2024 din ceea ce noi avem ca estimări și din programarea cu coordonatorii de reformă se vor cheltui cel puțin 6 miliarde de euro din PNRR, bani pe care România îi are. Peste acești bani vor veni și cei din cererea de plată numărul 3 și cererea de plată numărul 4” a adăugat Câciu.

Ultimele știri

Ministrul Apărării cere actualizarea legii Apărării. „Avem astăzi moduri moderne prin care se poartă războaiele”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, subliniază necesitatea unei noi legi...

Ungaria ridică o bază militară avansată lângă România. Noua cazarmă va găzdui comandamentul regional pentru operațiuni speciale

Ungaria investește masiv în apărarea națională, construind o bază...

Trump l-a retrogradat pe Nicușor Dan. Cum a explicat președintele României gafa președintelui SUA

Președintele Nicușor Dan a participat la Consiliul pentru Pace...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine