joi, martie 26, 2026
17.9 C
București

Adrian Năstase, mărturii despre întâlnirea pe care a avut-o cu Putin. Fostul premier face previziuni despre terminarea războiului

Adrian Năstase, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul, a vorbit despre întâlnirea avută, în timpul mandatului său de premier, cu Vladimir Putin.  Interlocutorul lui Marius Tucă a devoalat cum a decurs discuția și ce impresie i-a făcut la acea vreme Vladimir Putin.

„A fost o întâlnire foarte bună. (…) Am discutat inclusiv problema tezaurului. În povestea asta, îți spun care părerea mea. Chestiunea tezaurului se va rezolva cu Rusia, atunci când temperatura relațiilor cu Rusia va fi mai ridicată. Acum șansele sunt și mai mici decât acum două luni. A fost o discuție absolut normală și mai ales că veneam pe momentul în care fusese ratificat tratatul româno-rus. Și mai mult, întâlnirea venea după ce România fusese acceptată în NATO”, a conchis fostul premier, Adrian Năstase.

Fostul premier a făcut câteva previziuni legate de durata războiului ruso-ucrainean.

„Războiul va dura probabil doi ani, dar în formă acută probabil o lună, după care va urma o poveste cu combatanți cu insurgență, o stare din asta de tensiune nesfârșită”, a spus Adrian Năstase.

„Putin va ieși foarte șifonat! Ce va câștiga? Eventual, o bucată de teritoriu. Deci, ăsta este câștigul? Recunoașterea unui statut? Da și nu, pentru că practic el devine nefrecventabil. Si în plus, pentru Rusia va fi pe termen foarte lung o izolare extrem de durerosă”, conchide Adrian Năstase.

„Este clar că avem o relație în triunghi: SUA-Rusia-China. Problema era cum se vor alia două dintre ele împotriva celei de-a treia. Rusia a creat un mare avantaj pentru China. Practic, ea și-a deteriorat foarte mult forța politică și militară, consumându-le în conflictul din Ucraina, a implicat și Europa în această poveste, dar și pe americani.

Ultimele știri

Premierul care îi declarase război total lui Donald Trump a pierdut alegerile: Demisionează din funcție

Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunțat că demisionează după...

Șoșoacă intră la rupere cu CTP în termeni juridici, după ce jurnalistul a numit-o „inviolabilă”: „Sunteți irefutabil”

Diana Șoșoacă a reacționat ironic la adresa jurnalistului Cristian...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine