Amenințarea războiului în Republica Moldova nu este o posibilitate concretă, crede ministrul apărării, Vasile Dîncu. Oficialul român nu crede că se va ajunge la război cu țara vecină, până la urmă, în ciuda poziției exprimate de Rusia.

Declarația a fost făcută în contextul în care în ultimele zile au avut loc mai multe explozii în Transnistria, regiunea controlată de separatiștii pro-ruși din Republica Moldova. Serviciul de informații ucrainean a transmis că exploziile sunt rezultatul unor operațiuni de tip steag fals menite să atragă forțele din Transnistria în războiul declanșat de Vladimir Putin.

Ne îngrijorează ceea ce se întâmplă în jurul ţării noastre, atunci când este vorba de conflicte, în acest moment vedem o încercare de a crea un conflict în această zonă, care, după analizele noastre, nu are şanse să se dezvolte. Sigur că Republica Moldova gestionează această situaţie, sunt într-o situaţie de a verifica, de alarmă, de supraveghere a acestei situaţii, dar nu vedem ca fiind o problemă aceasta”, a declarat Vasile Dîncu, relatează B1Tv.

Amenințarea războiului în Republica Moldova. Întrebat cum e afectată România de declaraţiile potrivit cărora ţara noastră ar dori să anexeze Republica Moldova, Dîncu a răspuns: „Ne afectează numai în măsura în care devenim cutie de rezonanţă pentru propaganda Moscovei. Atunci ne afectează”.

Ei în fiecare zi caută în războiul acesta complex, hibrid, să afecteze, să atingă opinia publică din zonă care sprijină Ucraina. Nu ne afectează şi nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova. Vă amintesc că Republica Moldova este neutră din punct de vedere militar, politic”, a mai spus ministrul Apărării.

În ultimele zile au avut loc mai multe explozii în Transnistria. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în spatele lor sunt „serviciile speciale” rusești.

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a afirmat că țara sa insistă pe soluționarea pașnică a conflictului transnistrean: „Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”.

Ministerul rus de Externe a transmis că „Rusia ar vrea să evite un scenariu în care Moscova ar fi nevoită să intervină în Transnistria”.

Pe 22 aprilie, generalul rus Rustam Minnekayev a declarat că, în a doua fază a războiului din Ucraina, Moscova are scopul de a prelua controlul total asupra Donbasului și sudului Ucrainei, aceasta fiind „o altă cale spre Transnistria”

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *